27 ianuarie 2011

Secularizarea este necesară II

Am amintit în articolul anterior de controalele Ministerului Cultelor. Se pare că nu este singurul for ce încearcă să dea de urma banilor topiţi în sutane, DNA Piteşti face şi arestări: preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD). Acesta este reţinut pe motiv de deturnare de fonduri (cică ar fi luat bani europeni de la renovarea unor şcoli afectate de inundaţii) pe care Consiliul Judeţean Argeş le-ar fi alocat Episcopiei Argeşului şi Muscelului pentru a putea fi ridicată la rang de Arhiepiscopie. În realitate sunt deocamdată doar nişte poliţe plătite duşmanilor. Plăcinta e mică pe criză, se apelează la împrumuturi sau fonduri europene, dar "ăia" nu sunt atât de fraieri ca să le lase nesupravegheate. Aşa că, din când în când, mai ies la iveală hăţişurile politico-religioase. Unde vedem că "pân' la Dumnezeu te mâncă sfinţii" şi ce face corupţia din politician face şi din popă.

Se pare că lupta politică scoate la iveală cu din ce în ce mai multă uşurinţă înţelegerile de "spălare de bani cu apă sfinţită ortodoxă", deşi bieţii Înalţi Prea Sfinţi au jucat, ca de obicei, la două capete. Politice. Când se strânge laţul încep să dea în vileag mânăriile financiare, traficul de influenţă şi oportunismul, împărtăşit cu largheţe în ambele tabere politice. Aşa că Arhiepiscopul Argeşului, ÎPS Calinic, simţindu-se ameninţat la buget şi "valoare", dă şi el în cine poate, şi cum poate, deşi înclin să dau crezare cel puţin metodei: arestarea este o răzbunare a senatorului PDL Mircea Andrei ce pierduse un pion important din traseul banilor cu iz creştin-ortodox, "pe vărul lui", Nicolae Brânzea (fost şef al catedrei Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii de Stat din Piteşti) ce fusese schimbat din funcţie.

Binenţeles că nu ar fi fost scandal dacă statul român ar fi fost secular nu numai în declaraţii (conform legii). Nu trebuie să existe motive pentru ca resurse bugetare, guvernamentale sau locale, să fie dirijate către cultele religioase, oricare ar fi ele. Orice oportunitate de furt al banului public va fi fructificată, indiferent de cât de "evlavios" este cel aflat în calea fluxului financiar. Cea mai bună metodă de stopare a corupţiei este dispariţia elementului corupător. În cazul nostru banul de la stat dirijat religios.

Dacă Biserica este cu adevărat puternică, va supravieţui sau chiar va prospera prin voia şi contribuţia credincioşilor. Dacă nu, înseamnă că de fapt instituţia nu reprezintă convingerile religioase ale persoanelor cu care se laudă ca fiind dreptcredincioşii săi şi trebuie să dispară.
Acum mă adresez tuturor celor ce se cred sau se simt creştini ortodocşi aparţinători ai Bisericii Ortodoxe Române: sunteţi în stare să vă susţineţi singuri Biserica?

PS: Dacă nu, de ce dracu vă declaraţi ortodocşi la recensământ?

Un comentariu:

  1. Nu, nu sunt in stare , asta im mod cert. In afara de unii "baştani" gen nea Jiji, Carabulea sau altii cu sume de x cifre in euro in conturi, restul nu prea cred sa faca donatii, cel mult cateva sute de lei sau obiecte(covoare, vaze samd).
    In afara de aia 2% pe care ar putea sa ii vireze fiecare nu prea vad pe nimeni ingesuindu-se la cotizat; si nici macar aia, (de ex colega mea este ortodoxa insa merge f rar la biserica si anul trecut a virat cei 2% la SMURD)
    Presupun ca popii sunt constienti de lucrurile astea, in frunte cu enervant de fericitu', de aceea tin cu dintii de finantarea de la bugetul de stat, respectiv din buzunarul nostru, al tuturor indiferent de religie (sau absenta ei)
    Kitana

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.