5 februarie 2011

Dumnezeu în întrebări şi răspunsuri

Am primit vreo două comentarii la care am considerat de cuviinţă să le răspund printr-un topic special. Le prezint, cu mici corecturi (diacritice, punctuaţie):

"Profule, explică-mi şi mie câteva lucruri, te rog frumos, pentru că tu eşti mai evoluat în chestiile astea ateiste, eu sunt un creştin sincer şi conştient de starea mea iraţională!
1. Daca voi spuneţi că Dumnezeu nu are nici o treabă cu actul creaţiei omului şi al lumii, înseamnă că voi, ateii, vă consideraţi veri îndepărtaţi cu toate lighioanele şi târâtoarele pământului, pentru că, în esenţă, din acelaşi şobolan sau moluscă am iesit cu toţii! Deci tu te consideri văr îndepărtat cu orice câine vagabond, broască de baltă, râmă din fundu' pământului sau urangutan = teoria evolutionista?!?
2. Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nimeni care să ne tragă la răspundere pentru faptele noastre - raţionament logic. Păi dacă nu există acel Judecator drept care să răsplătească fiecăruia după cele săvârşite, atunci ne este permis totul? Putem să dăm în capul oricui de pe stradă, să maltratăm, să jupuim de vii pe oricine după bunul nostru plac, să săvârşim cele mai oribile fapte pentru că în afară de a putrezi în închisoare nu păţim nimic altceva, nu?
3. De ce vrei să batjocoreşti atât de grosolan o credinţă pentru care au murit numeroşi martiri în temniţele comuniste, tocmai pentru a apara iraţionalismul credinţei creştine? Aceşti oameni erau mult mai cultivaţi şi mai conştienţi pe ce lume trăiesc decât tine sau decât mine, spre exemplu, dar au preferat să fie împărtăşiţi cu fecale, să moară roşi de tuberculoză sau să îndure alte nenorociri pentru a apăra învăţătura lui Hristos pe care au pus-o mai presus de interesul lor personalo-evolutiv? Nu pot să înţeleg de ce în numele unei aşa-zise raţionalităţi superioare, te consideri chiar mai luminat decât aceştia? Nu am nimic personal cu tine şi nu încerc să te iau în râs, însâ am şi eu nişte semne de întrebare şi aş vrea să desluşesc aceste chestiuni destul de sensibile."

"Profule, un soldat care intră în focul inamicului pentru a-şi salva camaradul rănit, omul înstărit care ajută pe cei nevoiaşi (bătrâni părăsiţi, orfani, oameni deznădăjduiţi) sunt doar nişte exemplare ale speciei umane - mult mai evoluate din punct de vedere mental - care prelungesc rezistenta altor specimene în lupta lor cu evoluţia? Omule, sufletul unui om este mai valoros decât tot universul ăsta mort iar nimic nu este mai frumos decât fraţii care îşi sacrifică viaţa pentru aproapele lor şi pentru Părintele nostru ceresc! Vom da cu toţii socoteală pentru faptele noastre, bune sau rele! Să nu ne amăgim cu astfel de fulgere care ne-au adus pe noi la existenţă sau să spunem că suntem prea numeroşi pentru ca Dumnezeu să ne urmărească, pentru că 7 miliarde de oameni sunt ca un pumn de nisip în mâinile Sale! Împărăţia cerurilor se află în inimile noastre evoluate, ăsta este adevărul nostru iraţional, dar atât de uman şi frumos!"


Domnul nostru - pentru că este un domn ("eu sunt un creştin" = parte din DUMNezeu), respectiv cu totul altceva decât cei "evoluaţi" (el este "creat", presupun că este creat bine, fără rămăşiţe evolutive ca apendicele sau măselele de minte) - încearcă o ironie dar care dă ca nuca-n perete, adică spune adevărul: sunt "conştient de starea mea iraţională!" Lăsăm şi noi ironiile deoparte şi trecem la răspunsuri.

1. "voi, ateii, vă consideraţi veri îndepărtaţi cu toate lighioanele şi târâtoarele pământului".
Mai întâi că ateii nu sunt într-o echivalenţă cu evoluţioniştii. Ateii sunt cei ce consideră că nu este nevoie de nici o divinitate pentru existenţă, divinităţile fiind doar nişte "invenţii" umane. Dar, pentru că sunt şi evoluţionist, consider că pot răspunde la întrebarea ta. Nu este doar "o considerare", este adevărul obiectiv independent de ceea ce considerăm noi: toate fiinţele, nu numai animalele ci şi plantele, suntem de fapt urmaşii aceloraşi componente biologice primordiale, ce, din păcate pentru cei ce nu pot merge până acolo cu gândul, nu s-au fosilizat. Dar avem o mulţime de alte fosile, îndeosebi scheletice, ce demonstrează fără putinţă de tăgadă, că mult mai multe animale cu totul diferite de cele de astăzi, au trăit şi au dispărut. Cu toate acestea ele pot fi datate, astfel că putem deosebi fosile ale unor animale simple ce au trăit în perioade în care animalele complexe nu trăiau încă. Este o deducţie de bun simţ să considerăm că cele complexe sunt urmaşi ai celor simple, mai ales că perioadele de timp în care s-a întâmplat acest proces este de ordinul miliardelor de ani. Reţineţi dimensiunea imensă de timp... Astfel desprindem ideea că păsările sunt urmaşi ai unor anumite specii de dinozauri cu pene, deoarece nu s-a găsit nici măcar un schelet mai vechi de pasăre decât de dinozaur. Deci, da, suntem verişori îndepărtaţi cu tot ceea ce însemnă viaţă pe acest pământ, şi probabil cu tot ceea ce ar putea însemna viaţă în acest univers. Altfel spus teoria evoluţionismului darvinist este valabilă oriunde în univers. Iar faptul că eu ştiu că o legumă este "verişor" cu mine nu mă opreşte de a o mânca. Pentru că este un verişor mult mai îndepărtat. Mai apropiat este porcul, dar şi pe el îl mănânc, deşi prefer peştele. Unii consumă rude mult mai apropiate, creierul de maimuţă fiind considerat delicatesă. În vechime, din considerente religioase, s-a practicat canibalismul. Adică nu, se mai practică încă, dar într-o formă mult mai eterică: împărtăşania cu "trupul şi sângele Domnului", adică ne mâncăm propria creaţie, pe propriul nostru Dumnezeu.
O altă dovadă a rudeniei cu celelalte vieţuitoare este molecula vieţii, ADN-ul (şi fratele său primordial, ARN-ul). Este universal tuturor fiinţelor vii de pe Terra, indiferent dacă sunt plante sau animale, ciuperci sau alge, drosophila melanogaster sau homo sapiens.

2. "Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nimeni care să ne tragă la răspundere pentru faptele noastre".
Aşa pare la prima vedere pentru cineva care raportează totul la o instanţă exterioară sieşi. Noi suntem morali pentru că este mai eficient pentru genele noastre să fim morali. Suntem corecţi, altruişti şi devotaţi pentru că atunci şansele noastre de a avea urmaşi viabili (copii care să aibă la rândul lor şanse de a avea copii) cresc. De asta avem grijă de ceilalţi, pentru că o parte din noi sălăşluieşte în ei. De asta avem mai multă grijă de copiii noştri decât de bătrânii noştri. De asta avem mai multă grijă de cei din neam cu noi decât de cei din neamuri diferite. De asta avem afinităţi mai mari cu mamiferele decât cu reptilele şi mai mult îndrăgim vertebratele decât moluştele.
"dacă nu există acel Judecator drept care să răsplătească fiecăruia după cele săvârşite, atunci ne este permis totul?"
Binenţeles că nu. De asta, pentru cei ce nu pot înţelege de ce nu este "bine" avem legi şi, ca o deviaţie, noţiunea de Dumnezeu. Mai bine ca un om fără capacitate morală proprie să creadă într-o fiinţă atotcuprinzătoare, respectiv într-o pedeapsă finală, decât să fie ceilalţi nevoiţi să îl ucidă din considerente de apărare. Pentru că celorlalţi le este greu să ia decizia de a-l îndepărta, acest lucru creează suferinţă, iar vederea suferinţei altora deranjează oamenii normali, cu moralitate (respectiv cu empatie). Dar asta nu face ca Dumnezeu să existe decât, eventual, în mintea credinciosului. Pe de altă parte faptul că acel imoral se raportează la divin nu înseamnă că devine moral (moralitatea este un proces în mintea fiecăruia) ci doar îndepărtează teoretic eventuale decizii imorale care ar putea aduce prejudicii celorlalţi şi sieşi. Acum apare pericolul moralei de sorginte religioasă: normele morale sunt la îndemâna liderilor religioşi, şi prin asta în pericol de a fi interpretate defect. Ştim prea bine câte acţiuni distructive s-au întâmplat pe parcursul istoriei în numele unei religii sau a unor Dumnezei. De ce? Pentru că omul religios de fapt nu are moralitate proprie ci doar o imagine a ceea ce ar trebui să fie moral conform ideilor unor lideri ce au scris nişte cărţi religioase şi care sunt "crezuţi" şi nu "verificaţi".
"în afară de a putrezi în închisoare nu păţim nimic altceva?"
Nu este chiar aşa. Blamarea acţiunilor imoralilor de către ceilalţi membri îi îndepărtează de colectivitate şi astfel le sunt drastic reduse şansele de a mai putea transmite mai departe genele şi, mai ales, ideile defecte. Acest proces face ca să devenim din ce în ce mai morali, mai corecţi, mai buni. Acelaşi proces a cernut şi religiile, acum avem pe piaţă religii "mai corecte" decât cele din vechime care erau mai puţin morale.

3. "De ce vrei să batjocoreşti atât de grosolan o credinţă pentru care au murit numeroşi martiri?".
Asta îmi aduce aminte de un parazit, strepsiptera, ce obligă furnica care îl găzduieşte să se urce pe vârful unui fir de iarba. După ce ajunge acolo, de cade, aceasta va urca din nou. Avantaj pentru furnică? Zero. Avantaj pentru parazit? Plus. Astfel parazitul are şanse mai mari de a se înmulţi. Acesta este singurul rezon.
La fel se întâmplă şi cu credinţa. Omul nu mai judecă. Creierul său este dirijat de ceea ce "crede" că sunt ideile lui, dar de fapt sunt ideile (memele) parazite ale vreunei religii sau ideologii cu care a fost îndoctrinat. Şi pentru că nu îşi dă seama de asta nu înţelege nici situaţia, câteodată de pericol, la care îl duce această "credinţă".
Una dintre ideile cele mai nocive pe care le dezvoltă mai ales religiile abrahamice este conceptul de "jertfă", mai ales cel de "jertfă în numele dreptei credinţe".
"Aceşti oameni erau mult mai cultivaţi şi mai conştienţi pe ce lume trăiesc [...] dar au preferat [...] să moară [...] pentru a apăra învăţătura lui Hristos pe care au pus-o mai presus de interesul lor personalo-evolutiv"
Nu vedeţi cât de nocivă este acestă idee parazit care face ca oamenii să acţioneze ilogic doar pentru că ideea este mai puternică decât instinctul de supravieţuire? Asta nu scuză cu nimic pe cei ce "i-au făcut martiri" (ucis), şi ei au acţionat conform unor idei parazite. Respectiv conceptul că "ideea mea este cea dreaptă şi singura pentru care merită să ucizi sau să-ţi dai viaţa". Observaţi cât sunt de similare aceste idei?

"un soldat care intră în focul inamicului pentru a-şi salva camaradul rănit, omul înstărit care ajută pe cei nevoiaşi [...] sunt doar nişte exemplare ale speciei umane [...] care prelungesc rezistenta altor specimene în lupta lor cu "evoluţia"?"
Mai întâi că în loc de evoluţie consider că trebuia scris mediu. Da, animalele sociale se ajută între ele pentru a supravieţui. Şansele lor cresc dacă sunt împreună. Acest lucru nu este o acţiune conştientă, pur şi simplu organismele altruiste au fost favorizate de evoluţie, adică au avut şanse mai mari să transmită urmaşilor configuraţia genetică altruistă.
La fel cum există un mediu natural există şi un mediu social. În cadrul grupului, conform unor anumitor "reguli" sedimentate prin evoluţie, apar în mod natural manifestările specifice altruismului, chiar şi la animalele mai puţin evoluate. Şobolanii, pentru a scăpa din capcanele deratizatorilor, se aruncă "conştienţi" în braţele atacatorilor cu convingerea că o parte dintre ei vor reuşi să scape. Femele de suricate, deşi apte sexual, preferă să nu se împerecheze pentru a avea grijă de puii celorlalte (grădiniţă). Nu mai vorbesc de fantastica organizare socială a furnicilor sau albinelor, în care altruismul este o "artă biochimică".

"sufletul unui om este mai valoros decât tot universul ăsta mort"
Aici deja domnul nostru o ia rău pe arătură. Mai întâi că universul ăsta nu e mort. Dovada este chiar existenţa noastră. Noi facem parte din acest univers, suntem "copiii" lui, deci nu poate fi "mort" odată ce noi suntem vii.
Acum despre "suflet". Dacă definim sufletul ca fiind suflare de viaţă, toate vieţuitoarele au viaţă, nu numai oamenii.
Dacă îl definim ca fiind conştiinţă de sine, aceasta este o senzaţie specifică speciei umane şi subiectiv diferită la fiecare în parte. Unele animale superioare, chiar şi moluşte cum este caracatiţa sau păsări cum e cioara, au această capacitate, de a învăţa să conştientizeze existenţa propriei fiinţe. Nici noi nu facem excepţie, de asta nu avem amintiri mai vechi de 2-3 ani, pentru că abia de acolo ne naştem ca fiinţe cu o anumită conştiinţă de sine. Atâta doar că oamenii au şi capacitatea de a transmite altor oameni această "descoperire", lucru ce duce la o perfecţionare continuă a ceea ce înseamnă conştiinţă.
Dacă definim sufletul ca fiind parte a divinităţii, cu totul şi cu totul special atribuit doar nouă, oamenilor (egoistă viziune), trebuie să îl anunţăm pe domnul nostru că se înşală. Este doar una din ideile parazite ce şi-a făcut loc în mintea nostră profitând de dorinţa, justificată de altfel, de a fi veşnici şi perfecţi, dorinţă naturală de altfel (instinctul de supravieţuire).
Acum, pentru cine este "valoros" sufletul? Pentru iluzoriul Dumnezeu? Nu cumva pentru aceste idei parazitare numite religii? Nu cumva sistemul de gândire este defectat de credinţe ce ne fac să acţionăm iraţional? Nu cumva Dumnezeu este de fapt greşeala? Cu ce ar fi mai bun acest zeu faţă de altul? Cu ce ar fi mai bun oricare dintre zei?

Este mult mai de bun simţ şi mai modest să ne considerăm doar nişte animale un pic mai performante într-o lume magnifică ce aşteaptă, înconştientă, să primească valoare prin capacităţile noastre de scormonitori ai adevărului.
Comentarii
6 Comentarii

6 comentarii:

  1. A-ti raspuns foarte frumos la intrebarile acestea... :) chiar nu ma asteptam ca cineva sa gandesca chiar asa... eu unul sunt cam pe acceasi unda ca dvs... :) la mai multe articole interesante pe viitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Amin.
    Asta e, ăştia-s oamenii şi cu ăştia defilăm.
    Deşi totuşi e interesant că trendul merge spre secularizare, dar pe de altă parte, trendul de sus în jos, în România trendul merge spre teocraţie (vezi nenumăratele abuzuri ale BOR).

    RăspundețiȘtergere
  3. Pacat ca ala care ti-a trimis mailu nu a inteles nimic ;)
    Nu stiu de ce oamenii astia cre(s)tini mai pun intrebari, ca oricum raspunsurile sunt prea mult pentru ei. m-am intalnit si eu cu ei de multe ori :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Fictiv Gigel
    @vilo13
    @Anonim
    Mulţumesc tuturor. Este un lucru bun că oamenii mai pun întrebări, chiar dacă au idei preconcepute. Înseamnă că încă nu au găsit un răspuns complet şi nu au ajuns într-o zonă de blocaj, cum ar fi autismul religios.

    RăspundețiȘtergere
  5. asta cu elevul major parca am mai discutat-o pe yahoo, naiba, daca legislatia europeana prevede ca ..copii trebuie sa fie trimisi in educatia primara la 6 ani, termini liceul la 18, adica fix cand puteai sa ceri sa nu dai religie.

    practic poti fi 'indoctrinat' timp de 12 ani pentru ca legea spune ca e legal.

    ba mai mult decat atata, liceul acuma numai e obligatoriu, ci doar 10 clase(tot norma UE).

    acuma orice copil poate termina studiile de baza la 16 si sub semnatura parintilor sa si munceasca de la varsta aia, sau chiar a propie, depinde de caz.

    practic legea spune ca pe parcusul educatiei obligatorie de baza nu ai voie sa renunti personal si nici macar in cea non-obligatorie, optionala, nu ai dreptul sa renunti. trebuie sa vina parintele tau si mai mult decat atata, optional sa se certe cu secretara/directoarea pentru ca ei ii atarna o cruce la gat si sta in gat afirmatiile tale.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oricum, Romania nu e singura tara.

    In Spania legislatia educativa prevede ca religia e obligatorie in clasele 1-6, unde de la 7-12 poate sa aleaga bine mersi intre religie si o materie alternativa(daca exista alternativa!)
    Si asta e posibil pentru ca se pare ca religia face parte din formarea de baza, desi e o contradictie, din moment de ce etica/filozofie/stiinta se predau mai tarziu pentru ca d'le, nu il duce capul pe copil.

    eu unul, am urmat educatie publica. totusi printro intamplare pe care eu nu pot sa o inteleg, se pare ca scoliile private au un acord cu statul spaniol care consta in faptul ca scoala organizeaza clase speciale pentru straini si statul le da niste fonduri.

    Pe langa ca in toate privatele religia e obligatorie si e culmea sa nu optezi sa dai religie din moment ce ai o mica capela in propia scoala.

    Eu unul am ramas extrem de surprins ca pe langa faptul ca trebuia sa cumpar materiale scolare numai din incinta privata a scolii si sa si port uniforma lor, aveau un program cand era cine stie ce sarbatoare mare, care consta ca ne bagau intro capela mica, ca o biserica catolica, cu banci, altar mic si datai statuia lui Iisus si pe langa asta spovedeau lumea. Au incercat sa ma unga cu mir sau ce se presupune ca era, dar am refuzat, precum sa ma duc in fata pomii. Am ramas asezat in banca. Niciunul din restul persoanelor din incapere nu a refuzat.

    Am o amintere proasta cum o moldoveanca venea proaspat binecuvantata cu un zambet pe buze, desi ea nu parea religioasa de felul ei, si cica eu de ce nu, ce e asa rau in asta?

    Mda.

    Mentionez ca acolo scoala privata e destul de normala. Copii mananca acolo, au un program mai lung, nu dau pe acasa, nu deranjeaza mult si vin 'bine educati' presupun.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.