27 ianuarie 2011

Biserica ucide. Deocamdată copaci.

Antena 3 ne prezintă reacţia medicilor la intenţia Bisericii Ortodoxe Române de a construi o clădire cu scopul de a mai stoarce ceva emoţii şi mulţi bani de la enoriaşi şi de la statul român. Unde? În singura zonă verde pe care o are Maternitatea Cantacuzino. Medicii şi asistentele s-au opus acum patru ani unui proiect monstruos, ce presupunea tăierea tuturor copacilor. După ce li s-a promis (de parcă preoţii fac promisiuni de care se ţin - vezi viaţa veşnică de-a dreapta Tatălui) că nu se va tăia nici un copac, zilele trecute s-a dat dovada că popii nu au nici un dram de corectitudine dacă aceasta intră în contradicţie cu interesele lor financiare. Pentru asta au trimis deja o echipă ce a tăiat copacii, inclusiv un tei de peste 100 de ani, într-o seară, când majoritatea angajaţilor erau pe la casele lor.

Una din replici este memorabilă: "Prin acest proiect (construcţia bisericii) se înstrăinează un teren din proprietatea spitalului, teren care este foarte scump şi pe care noi am putea să construim o unitate cu destinaţie medicală. Fiind spital, noi prestăm servicii medicale şi nu religioase, mai ales că în vecinătatea spitalului sunt patru biserici care, la cererea pacienţilor, ar putea să presteze servicii specifice. Nici un pacient, bolnav, nu vine la spital ca să se roage. El vine să fie vindecat."
Dăi Bisericii Oportuniste Române un deget şi îţi va lua toată mâna...
Cu forţa, dacă e cazul...

Secularizarea este necesară II

Am amintit în articolul anterior de controalele Ministerului Cultelor. Se pare că nu este singurul for ce încearcă să dea de urma banilor topiţi în sutane, DNA Piteşti face şi arestări: preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD). Acesta este reţinut pe motiv de deturnare de fonduri (cică ar fi luat bani europeni de la renovarea unor şcoli afectate de inundaţii) pe care Consiliul Judeţean Argeş le-ar fi alocat Episcopiei Argeşului şi Muscelului pentru a putea fi ridicată la rang de Arhiepiscopie. În realitate sunt deocamdată doar nişte poliţe plătite duşmanilor. Plăcinta e mică pe criză, se apelează la împrumuturi sau fonduri europene, dar "ăia" nu sunt atât de fraieri ca să le lase nesupravegheate. Aşa că, din când în când, mai ies la iveală hăţişurile politico-religioase. Unde vedem că "pân' la Dumnezeu te mâncă sfinţii" şi ce face corupţia din politician face şi din popă.

Se pare că lupta politică scoate la iveală cu din ce în ce mai multă uşurinţă înţelegerile de "spălare de bani cu apă sfinţită ortodoxă", deşi bieţii Înalţi Prea Sfinţi au jucat, ca de obicei, la două capete. Politice. Când se strânge laţul încep să dea în vileag mânăriile financiare, traficul de influenţă şi oportunismul, împărtăşit cu largheţe în ambele tabere politice. Aşa că Arhiepiscopul Argeşului, ÎPS Calinic, simţindu-se ameninţat la buget şi "valoare", dă şi el în cine poate, şi cum poate, deşi înclin să dau crezare cel puţin metodei: arestarea este o răzbunare a senatorului PDL Mircea Andrei ce pierduse un pion important din traseul banilor cu iz creştin-ortodox, "pe vărul lui", Nicolae Brânzea (fost şef al catedrei Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii de Stat din Piteşti) ce fusese schimbat din funcţie.

Binenţeles că nu ar fi fost scandal dacă statul român ar fi fost secular nu numai în declaraţii (conform legii). Nu trebuie să existe motive pentru ca resurse bugetare, guvernamentale sau locale, să fie dirijate către cultele religioase, oricare ar fi ele. Orice oportunitate de furt al banului public va fi fructificată, indiferent de cât de "evlavios" este cel aflat în calea fluxului financiar. Cea mai bună metodă de stopare a corupţiei este dispariţia elementului corupător. În cazul nostru banul de la stat dirijat religios.

Dacă Biserica este cu adevărat puternică, va supravieţui sau chiar va prospera prin voia şi contribuţia credincioşilor. Dacă nu, înseamnă că de fapt instituţia nu reprezintă convingerile religioase ale persoanelor cu care se laudă ca fiind dreptcredincioşii săi şi trebuie să dispară.
Acum mă adresez tuturor celor ce se cred sau se simt creştini ortodocşi aparţinători ai Bisericii Ortodoxe Române: sunteţi în stare să vă susţineţi singuri Biserica?

PS: Dacă nu, de ce dracu vă declaraţi ortodocşi la recensământ?

22 ianuarie 2011

Oamenii văd ceea ce vor să vadă


De la blogul Interacţiuni avem imaginea unui articol din Gazeta Transilvaniei, Braşov, 13/25 aprilie 1897, an. LX, nr. 84, pag. 6. Articolul a fost publicat în timpul vieţii astronomului Camille Flammarion (1842-1925), deci pot presupune că evenimentul este veridic. Unde se vede că oamenii doresc să vadă doar ceea ce vor. Iar pentru bani li se dă acest lucru.

"Renumitul astronom frances Camille Flammarion, mergea într'o zi pe una din stradele Parisului, aci observă pe un om, care invita pe trecători să poftească a se uita într'un telescop, unde pot vedea luna pentru un preţ bagatel de 5 centime. Flammarion din curiositate privi în instrument, dar spre marea lui mirare, ce să vadă, era un tablou frumos, ce representa luna plină, cu toate că în timpul acela luna era numai un pătrar. Flammarion esamină mai de-aproape aparatul acesta şi văzu, că e un singur tub de metal, la capătul căruia era aşezat un tablou transparent, ce arăta luna plină. Învăţatul frances întrebă pe omul cu fotografia, cum de îndrăznesce el a înşela publicul în modul acesta ne mai auzit?
Omul îi răspunse de tot liniştit: Ei, domnul meu, altcum nu se mai poate. Oamenii din ziua de astăzi pretind să aibă ceva pe banii lor. Mai 'nainte am avut eu un telescop adevărat, şi de când un om mă bătu, că pentru-ce nu-i arăt luna întreagă, de-atunci folosesc pe acesta: mi se plătesc mai bine, şi oamenii sunt cu el deplin mulţămiţi."

Religia profită de această predispoziţie şi ne oferă iluzia de care credem că avem nevoie, chiar dacă aceasta este total absurdă şi ilogică. Cine câştigă? Preoţii, pastorii, iniţiaţii, pseudo-ştiinţificii. Aceştia sunt "omul cu telescopul".

Realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă

Dăunăzi am stat la taclale cu o foarte bună prietenă de-a mea despre ce cred oamenii şi de ce cred ceea ce cred. Cu nonşalanţă mi-a declarat că realităţile noaste nu coincid, fiecare având propria sa realitate, subiectivă, şi aceasta este singura care contează. Noi trăim prin prisma acestei imagini pe care ne-am construit-o şi odată cu dispariţia noastră dispare şi realitatea. Realitatea obiectivă nu ar fi altceva decât un deziderat, un concept pe care îl credem independent de noi dar care este doar un punct de reper al subiectivismului nostru. Nu au fost chiar acestea cuvintele folosite, dar asta am înţeles eu. Ca o concluzie, orice credinţă este în regulă, odată ce este liber asumată. Iar această credinţă dezvoltă realul.

Binenţeles că nu pot fi de acord cu aceste idei. Nu pentru că nu înţeleg conceptul de subiectivism al realităţii pe care o conştientizăm, ci tocmai de aceea. Problema este cum abordăm realitatea. Existenţa nu este independentă de observator, acesta influenţând atât ceea ce observă prin însăşi procesul observaţiei cât şi ceea ce conştientizează că observă prin procesul de gândire, respectiv de transformare şi încadrare a rezultatelor într-un sistem coerent. Aici apare problema. Sistemul rezultat trebuie să fie coerent pentru că altfel am da de bucluc, nu am avea repere, am fi "duşi cu pluta". Nu putem considera că azi unu plus unu egal cu doi şi mâine rezultatul să fie diferit. Atunci preferăm, din considerente de protecţie logică, să eliminăm eventualele rezultate incoerente. Le punem eticheta de erori şi nici măcar nu le luăm în calcul. Sau devenim creduli şi considerăm că orice este posibil construindu-ne o lume plină de fantezie, întradevăr, dar complet lipsită de valoare.

Pentru că măsura realităţii noastre subiective este valoarea. Chiar dacă am considera că cei ce ne înconjoară nu sunt altceva decât proiecţii ale conştiinţei noastre, odată ce au opinii diferite de propriul nostru concept de bază înseamnă că noi ne înşelăm considerându-i aşa. Pentru că nu putem produce atât o schemă logică în care unu plus unu egal cu doi pe care să o considerăm adevărată şi concomitent unu plus unu să ne dea un alt rezultat decât doi şi să îl considerăm şi pe acela adevărat. Dar dacă unu plus unu are orice valoare? Unde este măsura adevărului? Aşadar ideile şi conceptele pe care le primim de la ceilalţi nu pot fi produse de realitatea noastră subiectivă. Ceilalţi fac parte dintr-o altă realitate independentă de noi. Fac parte din realitatea obiectivă. Ei există indiferent dacă noi dorim sau nu să existe şi vor exista chiar dacă noi vom dispare cu tot cu realitatea noastră subiectivă.

Dacă ne dăm seama de această situaţie trebuie să avem o altă abordare a realităţii noastre subiective. Înseamnă că ne putem înşela. Înseamnă că putem avea percepţii greşite. Înseamnă că ne putem construi sisteme defecte. Înseamnă că putem fi bolnavi cu capul sau prost informaţi. Şi atunci trebuie să utilizăm cu grijă instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru că pe baza observaţiilor lor ne putem construi o imagine cât se poate de apropiată de adevăr a realităţii obiective, independente de noi. Este adevărat că aceste instrumente au limite şi toleranţe, dar tocmai de aceea trebuie să le conştientizăm şi să le luăm în calcul. Şi mai trebuie să ne oferim o marjă de eroare în propria noastră gândire. Putem trage concluzii pripite sau insuficient argumentate. Sau incorecte valoric. Putem să ne înşelăm pentru că cei din jurul nostru ne transmit informaţii trunchiate sau greşite. Nu putem să îi "credem" pe ceilalţi pentru că şi ei se pot înşela ca şi noi. Trebuie să îi "verificăm" sau cel puţin să ridicăm asupra spuselor lor prezumţia de infirmabilitate.

Trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce susţin cei din jurul nostru poate fi analizat şi constatat, dacă pot fi verificate afirmaţiile lor. Dacă aceştia se înşală cum putem să ne protejăm altfel de erorile pe care ni le transmit? Şi atunci trebuie să excludem sau cel puţin să privim cu mare circumspecţie afirmaţiile bazate pe trăiri personale (vise, revelaţii, fantezii), prejudecăţi nemotivate (toată lumea crede asta) sau definiţii autoritare (aşa este pentru că spun eu).

În sprijinul descoperirii unei metodologii viabile de aflare a realului vă ofer un articol al lui lazypawn de pe blogul său "Prin filtrul raţiunii" ce vorbeşte despre motivele cele mai comune de respingere a realităţii obiective.

21 ianuarie 2011

Tehnici de vânzare în Biserica Ortodoxă

Cine crede că există vreo diferenţă între Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi o societate comercială ce funcţionează pe principiul multi level marketing se înşală amarnic. Pardon, există... Societatea comercială se bazează doar pe propriile forţe, capital şi resurse umane. BOR primeşte, slavă Domnului, ajutoare, mai ales de la stat. Aceasta beneficiază de scutiri de taxe şi impozite (legea cultelor), infuzie de capital (terenuri, clădiri), fonduri nerambursabile (pentru salarii, investiţii), facilităţi legislative (monopol pentru serviciile prestate), bani pentru promovare (religia în şcoli, tăieri de panglică politică), facilităţi şi fonduri pentru recrutare de personal şi educare a clienţilor (profesori de religie, laboratoare de religie). Dar nu despre avantaje voi vorbi acum, ci despre cât de "comercială" este activitatea Bisericii.

Primul, şi cel mai important atribut, este structura şi controlul capitalului. Pentru că Biserica are capital. Iar capitalul are un singur scop, specific oricărui sistem, se auto-organizează. Pentru că dacă nu ar face asta ar dispare pur şi simplu, ca orice sistem natural sau informaţional. Din acest punct de vedere voinţa divină este sinonimă cu interesul acţionarilor, chiar dacă, teoretic, acel acţionar este etericul Dumnezeu. Capitalul BOR creşte. Acest lucru nu se datorează vreunei intervenţii a Domnului ci datorită unor principii şi legi general valabile unor sisteme economice. Apoi este vorba de controlul acestuia. Deciziile finale nu pot aparţine unei democraţii. Chiar dacă invocă revelaţia divină, conducătorul consiliului de administraţie este singurul ce decide în privinţa capitalului. Şi tot el este cel ce răspunde în faţa acţionariatului. Iar acesta este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (Dan Ilie Ciobotea). Indiferent dacă recunoaşte sau nu, rolul său este cel de prezervare şi multiplicare a acestui capital, nu pentru că acesta este crezul său intim, ci pentru că altfel ar fi schimbat din funcţie. Probabil el crede că face fapte bune, în realitate este în slujba capitalului.

Al doilea atribut este oportunismul. Ca orice organism economic, dacă are posibilitatea de a se dezvolta, Biserica o va face. Fără scrupule şi fără regrete. Exact ca orice altă entitate, aceasta va lupta cu competitorii săi cu intenţia de ai scoate de pe piaţă. Orice greşeală ar putea fi fructificată de concurenţă şi nu este de dorit. Adevărata problemă apare doar în momentul în care începe să dispară piaţa specifică, potenţialii clienţi, credincioşii. Pentru că Biserica, ca orice organizaţie religioasă, este interesată de un anume tip de om: credulul.

Piaţa. Aceasta ar fi a treia identitate similară. Biserica are nevoie de o piaţă specifică la fel cum entitatea economică are nevoie de una. De asta societăţile comerciale fac o grămadă de studii de marketing, pentru a descoperi oportunităţile de dezvoltare în funcţie de oamenii cărora ar putea să se adreseze cu produsele lor. Iar dacă necesitatea celor vizaţi diferă de produsele existente o firmă caută să le satisfacă aceste necesităţi scoţând pe piaţă un nou produs. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu Biserica. Aici piaţa este formată dintr-un anumit fel de oameni, cu un profil specific, cei cu "frică de Dumnezeu". Şi pentru că are nevoie de această piaţă, nefiind în stare să scoată produse reale, BOR preferă să facă ceea ce MLM-urile fac, să prezerve sau să educe piaţa pentru produsele existente, indiferent cât de complementare sunt cu necesităţile societăţii. De asta nu are interes de studii de marketing adevărate şi utilizează tehnici specifice MLM, pentru că produsele sale sunt atât de incompatibile cu adevăratele nevoi ale populaţiei încât ar reieşi că preoţii ar trebui să se apuce de altă meserie.

Şi atunci ce faci, ca Biserică Ortodoxă ce eşti? Induci în piaţă ideea că produsele tale sunt ideale: Dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat, că pentru a atinge "nivelul de diamant" în structură trebuie să fi ortodox practicant şi militant, dar şi că oricine poate atinge acest nivel (mântuirea). Aici este cea mai deplină asemănare cu multi-level-marketing-ul. Nu poţi intra în BOR decât ataşat la unul dintre cei ce sunt deja acolo. Tot ceea ce primeşti (sfintele taine, apa sfinţită, prescura sau sfânta împărtăşanie) primeşti doar de la cel pe care sistemul te obligă să îl consideri superiorul tău, iniţiatul. Nici nu contează că produsul pe care BOR ţi-l flutură în faţă este pur şi simplu inexistent. Important este doar să crezi.

Pregătirea pieţii. Aici societăţile comerciale sunt de-a dreptul insignifiante. Un vânzător MLM trebuie să muncească pe banii lui din greu să vrăjească vreun fraier pe când Biserica are la îndemână o structură eficientă pentru a creea noii săi clienţi: învăţământul public. Profesorii de religie, agenţi MLM cu facultate de psihologie şi tehnici de persuasiune mai abitir decât specialiştii în comunicare, motivaţi economic de directorii şcolilor ce nu doresc să aibă elevi ce ies din rând, motivaţi psihologic de apartenenţa la Biserică şi afinitatea la "brandul comercial", scot pe bandă mii şi mii de potenţiali clienţi. Sunt încă potenţiali pentru că nu au banii lor, sunt totuşi nişte copii. Dar scrupule din partea Bisericii nu există. Oportunismul îşi spune cuvântul. Ce dacă lumea are mai mult de 6000 de ani, în Biblie scrie altfel. Evoluţionismul? Nu este compatibil cu Biblia? Nu are voie să fie predat în şcoli. Puţin îi pasă Bisericii că aceşti copii sunt cei mai proşti din Europa. Când vor fi mari vor aduce profit în conturile Bisericii. Ăsta este singurul obiectiv, prezervarea şi dezvoltarea capitalului...

PS: Ştiaţi că sistemele MLM au cea mai mare rată de pierderi de capital pentru acţionari? Acest lucru se datorează faptului că fiecare agent este concomitent şi acţionar, odată ce investeşte în acestă afacere. Rata de pierdere este de 99,7%.. Doar 0,3% au obţinut profit.
Cât despre ideea că dreapta şi adevărata Biserică este trupul Mântuitorului formată din dreptcredincioşii ortodocşi pentru care nu contează valorile materiale este dovada că strategia de manipulare a BOR este una din cele mai bune.
Nici cu celelalte biserici şi organizaţii religioase nu mi-e ruşine. Sunt la fel de oportuniste şi ele. Atâta doar că nu au atâta putere politică. Încă.

20 ianuarie 2011

Cu moaştele-n desagă

Reuters ne comunică un caz cât se poate de reprezentativ pentru industria de moaşte. Este o pură întâmplare că acest lucru s-a întâmplat în Grecia, obiceiurile sunt specifice ortodocşilor, indiferent dacă sunt greci, bulgari, ruşi, ucraineni sau români. Probabil că distanţa şi marea obligă să se apeleze la aeroport. Iar aici, datorită riscului crescut, sunt controale relevante. Ce descoperă poliţia, duminică, în 16 ianuarie 2011, în bagajele unui biet călugăr cipriot? Nici mai mult, nici mai puţin, decât un set de oseminte umane, inclusiv craniul, declarate ca fiind "moaşte" de către acesta. Sunt osemintele unei femei, fostă călugăriţă, decedată acum patru ani.

Reuters mai specifică faptul că în Biserica Ortodoxă este o cutumă venerarea rămăşiţelor umane, acest fapt fiind exploatat de către cler. Moaştele sunt afişate la anumite momente şi oferite credincioşilor pentru a fi atinse sau sărutate, dar asta numai în schimbul unor donaţii, odată ce cutia milei este situată în imediata apropiere a acestor oseminte.

Fenomenul este că această "sfântă" încă nu fusese omologată. Aşadar clerul nu ar fi avut nici un avantaj din faptul că oasele ar fi ajuns în Cipru. Şi mai ales "ascunse" şi nu cu tam-tam mediatic cum au fost cele aduse de preoţii greci pentru "întru-mântuirea" fraierilor din România. Credeţi cumva că pentru ortodocşii români a fost gratis? Baliverne. Şi-au luat grecii tainul!

Aşa că Arhiepiscopul Ciprului Chrysostomos îşi ia mâna de pe capul bietului călugăr: "După cum pare, bănuiesc că este vorba de interesele financiare ale unor şarlatani." Gura prostului adevăr grăieşte. Cinstite feţe ortodox-bisericeşti, toate moaştele sunt opera unor şarlatani, numai că unele sunt oficiale, celelalte sunt "satanice". "Mântuirea" se opreşte în bani. Totuşi, pe când o santificare cu moaştificare, aşa, de exerciţiu măcar, că candidaţi este destui: Ilie Cleopa, Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca şi, de ce nu, Petre Ţuţea. Lângă ei s-ar umple repede cutiuţa cu donaţii pentru Catedrală...

Învăţământului îi trebuie o "gaură în perete"

Mai jos aveţi o prezentare, făcută de prof. Sugata Mitra (specialist în tehnologia educaţiei), a experimentului numit "gaura în perete". Acesta a montat PC-uri în zone din India unde copiii nici măcar nu auziseră de calculatoare sau şcoală şi a observat cum aceştia au capacitatea de a învăţa şi descoperi, fără ajutorul adulţilor, prin auto-organizare.
De ce fac acest lucru? Pentru că sunt copii şi se joacă, pentru că sunt curioşi, pentru că pot învăţa repede şi eficient, chiar unul de la celălalt. Şi mai ales pentru că nu sunt adulţii care să le impună dogme, regulamente şi standarde. Cea mai mare parte a educaţiei primită de la adulţi este de tipul "nu fă aia" şi "trebuie să faci aia".

Totuşi au nevoie de câteva lucruri pe care noua versiune a legii învăţământului şi intenţiile guvernului numai asta nu fac. În loc să investească în şcolile sărace pentru a pune la dispoziţia copiilor tehnologia educaţională doreşte să le închidă pentru că sunt "neprofitabile". În loc să pună accentul pe pregătirea pedagogică a profesorilor şi încurajarea acestora de a activa cu copii aflaţi în deficit educaţional face exact invers. În loc să construiască o paradigmă educaţională elastică bazată pe dobândirea de valori impune dogme "morale" prin orele de religie.
Am subliniat mai sus "pedagogic" pentru că asta defineşte învăţătorul şi nu nivelul său de cunoştinţe care poate fi depozitat, uşor, într-o carte sau pe un CD. "Un profesor ce poate fi înlocuit de către o maşină ar trebui să fie" a spus Sir Arthur C. Clarke, amintit de Sugata Mitra. Iată cum încheie dizertaţia: "Cred că este timpul ca educatorii să-şi realizeze singuri specificaţiile de lucru, şi am un astfel de set de specificaţii. Acesta este doar un rezumat asupra lor. Şi un asfel de set de specificaţii ar trebui să dea naştere tehnologiei care abordează problema distanţei, a valorilor şi a violenţei. M-am gândit să-i dau un nume - de ce nu i-am spune "dez-doctrinare". Şi ar putea aceasta să reprezinte un scop al tehnologiei educaţionale pe viitor. Vreau să vă las să vă gândiţi la asta. Vă mulţumesc!"

Şi eu vă las cu filmul. Are şi subtitrare în română. Vizionare plăcută!

16 ianuarie 2011

Sexualitate, morală, religie III

Prezentasem în posturile anterioare (1 şi 2) câteva prezumţii cu privire la mecanismul sex-morală-religie în procesul devenirii noastre ca oameni. În acele timpuri, deşi era conştientizat actul sexual precum şi importanţa acestuia pentru "funcţionarea existenţei", nu se cunoşteau mecanismele obiective, esenţa şi sensul acestuia fiind atribuit divinităţilor. În vremea presupus matriarhală a organizării sociale incipiente speciei homo sapiens femelele aveau capacitatea şi menirea prezervării clanului. Este foarte probabil ca în acea perioadă clanurile conduse discreţionar de masculi să nu fi avut şanse de supravieţuire şi înmulţire, masculii având o mai mica predispoziţie spre socializare, lucru ce ducea la o disipare a autorităţii, evadarea femelelor şi, implicit, la dispariţia tribului. Nu acelaşi lucru se întâmpla în clanurile coordonate de femele. Aici structurile sociale erau mult mai colaborative şi se bazau pe sexualitate, comunism (în sens de utilizare comună) şi întrajutorare, şi pe practici standardizate ce vor duce, datorită tradiţiei, la apariţia culturii şi a practicilor religioase. Aceasta nu s-a întâmplat prin impunerea conştientă a acestui tip de sistem, ci a fost un proces evolutiv prin care organizările performante au supravieţuit prin clanurile ce le-au pus în aplicare.

Aceste tradiţionalisme incipiente încep să se impună şi să performeze prin intermediul celor ce le aplicau. Oamenii crează astfel un mediu cu totul nou, cu adevărat diferit şi special faţă de cel în care erau nevoite celelalte fiinţe de pe Terra să existe, mediul informaţional. Oamenii încep să transmită aceste informaţii (meme), atât datorită celor ce migrau către alte clanuri din motive instinctuale (ex. evitarea cosangvinităţii, suprapopulare), economice sau de oportunitate sexuală, cât şi cei ce cucereau noi teritorii, inclusiv ale clanurilor mai slabe. Aceste schimburi informaţionale au dus şi la o dezvoltare substanţială a inteligenţelor, oamenii nu mai sunt doar conştienţi de propria persoană ci şi de apartenenţa la un anumit clan sau trib, de identitatea culturală. Această identitate este subliniată prin practicile religioase, de cult, inclusiv cele necesare diferenţierii de restul vieţuitoarelor. Iar sexualitatea este definită şi încadrată în paradigme, de asemenea prin conştientizarea sa cultuală. Femela devine "femeie", masculul devine "bărbat", trasarea acestora nu mai este doar biologică. Apare arta, vestimentară sau simbolistică, cu motive evident sexuale.

Această "culturalizare" a sexului deprinde şi valori axiologice. Naşte, în funcţie de configurările economice, sociale (de interacţiune cu alte culturi) sau de mediu natural, anumite obiceiuri ce definesc viaţa sexuală a indivizilor precum şi imaginea acesteia în cadrul societăţii respective. Se nasc religii a căror principală menire este definirea şi consacrarea existenţei prin ceea ce putem numi principiu fertilizator. Nu numai că femela înţelege că este "femeie", ci chiar doreşte să fie, doreşte să se încadreze în ceea ce cultul defineşte ca fiind "femeie". Acelaşi lucru se întâmplă şi cu masculul "bărbat" şi chiar cu fiinţele a căror sexualitate este incertă sau diferită (hermafrodiţi, homosexuali, androgini, efeminaţi).

Fertilitatea, creaţia, naşterea. Eboşa religioasă. Transfigurarea rădăcinii genetice în spiritualitate. Majoritatea religiilor au acest atribut universal de "divizare" a fiinţei divine, print-un "păcat" (act) primordial necesar existenţei în vederea declanşării "re-unirii" diviziunilor sale spre perfecţiune. Iniţial, indiscutabil, reuniunea era eminamente sexuală. Iar individul, bărbat sau femeie, deopotrivă, este destinat îndeplinirii propriei sexualităţi şi prin asta scopului divin. În acestă fază procrearea este inevitabilă şi valorizată pozitiv. Se recurge la subterfugii bio-chimice pentru ca sexualitatea să-şi îndeplinească menirea: droguri, incantaţii sau dans, chiar jertfe animale sau umane pentru ca procesul să se nască, să evolueze sau să se definitiveze în sens pozitiv.

Femeile, creatoare a paradigmelor, devin sclavele propriilor lor idei. Tradiţiile transmise şi impuse din considerente de apartenenţă la clan se transformă în religii şi acte cultuale, ieşirea din cadrul acestora putând duce la devalorizarea indivizilor. Bărbaţii eligibili devin personaje remarcabile, potenţa lor fiind extrem de importantă pentru trib. Mamele, femeile prolifice, sunt divinizate. Utilizarea sexualităţii în cadrul actelor religioase nu crează numai premisele unei noi generaţii ci chiar recrează actul mistic al "creaţiei primordiale". Efectul începe să se substituie scopului, reunirea divină este înlocuită de reunirea cu divinitatea. Concomitent standardul moral se modifică, subjugat de credinţele şi practicile religioase. Se ajunge la manifestări extreme, naturale în ultimă instanţă (orgii sexuale - vezi cimpanzeii bonobo), dar motivate moral, economic şi biologic de noile idei acceptate şi promovate de structurile sociale: efectul fecund al apartenenţei la divin.

Este de remarcat aici oportunitatea oferită de anatomia şi fiziologia antropoidelor superioare (din care omul face parte): pentru executarea actului sexual femelele nu trebuie să fie în călduri (la estru) ca la celelalte mamifere. Astfel apare această oportunitate de realizare a stabilităţii sociale cu ajutorul sexului, contactul sexual fiind, probabil, unul din principalele mijloace de a stabili şi utiliza structurile sociale. Acesta, fiind eliberat de constrângerile biologice, putând fi îndeplinit oricând, este utilizat şi ca mijloc de împlinire cultică, ca act religios. Copulaţia ritualică, sexul ca atribut religios, afişarea motivată valoric a sexualităţii duce specia umană, conştientă de sine, spre o dezvoltare aproape exponenţială. La care, în virtutea motivului fecundităţii, se dezvoltă ritualuri de renaştere temporală şi vegetală, precursoare ale riturilor agrare, structuri antice a actualelor religii...

Va urma...

În subiect:
Sexualitate, morală, religie II
Sexualitate, morală, religie
Sexualitate şi înmulţire

10 ianuarie 2011

Religia duce la o diminuare a creierului?

Bernhard Grzimek a fost unul dintre cei mai prolifici zoologi contemporani, realizând o vastă lucrare: Enciclopedia mamiferelor. Ce a observat acesta?
Corespondenţa dintre dimensiunea creierului (şi implicit a cutiei craniene) şi stadiul de domesticire sau sălbăticie al speciilor de mamifere. Astfel a observat că mamiferele ce trăiesc în mediul domestic au creierul mai mic decât al suratelor din sălbăticie (http://www.primitivism.com/domestic.htm). Există şi o explicaţie: siguranţa oferită de mediul controlat generează o situaţie de lipsă de stres ce duce la relaxarea creierului. În timp exemplarele ce nu cheltuie pentru consumul energetic al creierului, având încredere în mediul oferit de om, sunt favorizate. Creierul, pur şi simplu, nu mai este atât de vital în supravieţuire ca la rudele lor sălbatice ce sunt nevoite a fi mult mai inteligente pentru a supravieţui. Binenţeles că este vorba de inteligenţa kinestezică şi spaţială specifică îndeosebi animalelor şi necesară supravieţuirii. Se pare că evoluţia înseamnă atât eficienţă cât şi oportunitate.

Iată că avem rezultate asemănătoare şi în ceea ce priveşte creierul uman: Daca suntem atât de inteligenţi, de ce ni se micsorează creierele?.
Se pare că traiul în comun, socialul, generează un control mărit al stresului. Iar cea mai specială formă a vieţii sociale ce implică cel mai mic nivel de stres este cu certitudine structura religioasă. Credincioşii, în special cei înregimentaţi în colectivităţi asemenea lor, au cel mai mic nivel de stres kinestezic, spaţial, axiologic, interpersonal sau intrapersonal. Colectivitatea religioasă le solicită din ce în ce mai puţin efortul intelectual întrucât standardul religios, mai ales cel împământenit prin tradiţie, generează securitate. De asta şi este "acceptat". Este foarte posibil ca noi, ca urmaşi ai acestor homo religiosus, noi înşine taraţi de credinţe, să arătăm mult mai aproape de ceea ce numim câine şi nu de ceea ce numim lup. Suntem mai mult pisici decât lei, mai mult boi decât zimbri, mai mult porci decât mistreţi? Mă refer la creier...

6 ianuarie 2011

Experienţe personale - Boboteaza

Gigi e un mucalit. Tăcut de obicei, dacă e bine mânat îşi dă drumul şi le zice. Cu o fărâmă de zâmbet la gură:
"Când eram mic, de şcoala primară, mergeam cu preotul de Bobotează. Din casă în casă. Chiar dacă era pe vremea lu' Ceaşcă, intram la fiecare. Atât îi trebuia vrunuia să se strâmbe, că îl afurisea părintele de nu-l mai spăla toată apa sfinţită a Patriarhiei...
La câte case trebuia să ajungem crezi că ajungea agheasma? Dar nici o problemă, o umpleam din Tărlung, gârla e mare. "Azi toată apa îi sfântă" salva situaţia părintele. Ce mai chicoteam când vedeam babele cum se milogeau la preot să ne pună să le umplem câte o sticluţă de CICO ca să aibă de leac... Pe chestia asta mai primeam şi noi câte un leu sau trei, monedele alea vechi. Altfel crezi că vedeam vreo leţcaie de la popă? Bah! Şi avea părintele, că plecam la drum de cu dimineaţa, când se crăpa de ziuă. El mai trecea pe acasă să-şi golescă buzunarele, că la un moment dat erau aşa de pline că săreau bancnotele afară. Sau mai trecea pe la Alimentara să le schimbe pe sute d-alea albastre, cu Bălcescu.
Când ajungeam la preot acasă era bine. Coana preoteasă era mai milosă, ne dădea să mâncăm. De post, binenţeles, că e ajun. Şi vin. Că doar ţineam isonul preotului şi ne cam lăsau vocile. Afară frig... Pica bine vinul...
Dup-aia iar la drum. Seara erau cele mai mari şanse să ajungem cu ceva bani acasă. Părintele începea şi el să se aghezmuiască, pe lângă limbă i se mai împleticeau şi picioarele. Atunci adunam bancnotele ce-i cădeau de prin buzunare. Din firimituri făceam de un salariu. Îţi dai seama cât strângea popa?"

De ce nu se strică apa sfinţită? Ei bine, se strică. Nu există apă care să nu "se strice". Faptul că apa sfinţită nu se strică este o legendă, o convingere, o credinţă. De ce nu se îmbolnăvesc oamenii ce gustă apă sfinţită? Ei nu se îmbolnăvesc oricum, sistemul lor imunitar a evoluat să reziste la cele câteva microorganisme dintr-o picătură de apă, chiar stricată fiind. Strămoşii noştri consumau apă direct din râuri sau din lacuri, plină de microorganisme, unele periculoase pentru ei. Noi suntem urmaşii celor ce au supravieţuit infecţiilor. Deci o cantitate mică de apă nu contează. Încă nu am văzut pe cineva care să bea doar apă sfinţită la câteva luni după depozitare. În altă ordine de idei: http://www.ziare.com/international/stiri-externe/zeci-de-credinciosi-rusi-otraviti-cu-apa-sfintita-de-boboteaza-990092. Ghinion...

5 ianuarie 2011

România - o ţară minunată. Punct.

Am primit de la o colegă un email referitor la articolul Danielei Filioreanu: România – o ţară minunată bolnavă de cancer (de fapt este chiar articolul în sine).
În mod standard, fiind un forward la forward, ar fi trebuit să ajungă la spam, ca de obicei.
Dar între timp văzusem şi un film al lui Dan Dennett: Despre memele periculoase .
Pe scurt, care este legătura dintre cele două?
Memele putem spune simplist că sunt idei. Idei care se transmit asemănător cu viruşii. Care se lipesc de mintea slabă şi profită de ea chiar dacă aceasta nu are nici un avantaj. Dimpotrivă. Din acest motiv, noi, ca vectori ai ideilor, trebuie să avem mare grijă ce transmitem şi cui. La fel cum conchistadorii au ucis din nebăgare de seamă populaţiile băştinaşe fără sistem de apărare la noile virusuri pe care i-au adus cu ei şi noi putem infecta ideologic pe cei mai puţin pregătiţi. Îndeosebi copiii şi tinerii. Sau persoanele credule prin felul lor de a fi. Iar Daniela Filioreanu asta face. Unul dintre vectorii virusului său fiind chiar draga mea colegă.

Aceasta este legătura. Virusul (mema) ce străbate prin mailul trimis este unul nociv: definiţia românului. Dar o definiţie şuie, toxică prin ura pe care o declanşează:
"Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, cîmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Avram Iancu. România înseamnă grîu, vii, pomi, respiraţia codrilor, ploile, verdeaţa. România înseamnă Ortodoxie. România este una din porţile spre raiul ceresc – o gură de rai. România înseamnă libertate. România este Acasă."
Adică cel mai bun prieten al meu nu este român. Pentru că este altfel creştin, nu ortodox. Deşi prin fundaţia pe care o păstoreşte a reuşit să construiască case pentru nevoiaşi şi să educe copii fără şanse. Sau eu, ateul, deşi mă simt român, nu am acest "drept" de a fi român. Ca să nu mai vorbim de un Raed Arafat sau prietenii mei ţigani, unguri sau saşi, trăitori împreună pe acest pământ.

Cu toate că doamna în cauză declară "Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: Trăim în România, de asta este rău..." induce ideea că soluţia este ca aceştia "să se ducă din această ţară" deoarece aceşti români nu sunt "decît nişte mutanţi, nişte accidente genetice nefericite ale acestui neam". Eu ştiam că soluţia pentru cei ce văd hoţiile este educarea hoţilor nu extincţia celor ce strigă hoţii.
De ce credeţi că a scris acest articol? Din patriotism? Nicidecum. Ci pentru că a fost "prinsă cu furatul": "Recent am primit o somaţie de deconectare de la energia electrică pentru că pe ianuarie am plătit la lumină mai puţin cu 3 roni" [articolul este din mai].

Draga mea colegă, femeia e dusă. Ea crede că iubeşte creştineşte (ortodox) pentru că este iubirea ei şi prin asta îşi închipuie că este mai bună decât a altora. Este România ei şi prin asta denigrează pe cei ce nu corespund definiţiei pe care tot ea o dă. Este Dumnezeul ei şi prin asta devine ea însăşi ceea ce blamează, o blasfemiatoare. Aceste idei, aceste meme, sunt toxice. Pentru că emană ură, nu dragoste. Pentru că delimitează, nu înţelege. Pentru că distruge, nu construieşte. Iată ce mai spune: "Îmi doresc ca toate celulele ei sănătoase [ale României] să se trezească, să înţeleagă că starea în care ne aflăm este departe de a reprezenta normalitatea şi să lupte cu răul." Adică să se ridice cei asemenea ei şi să lupte cu cei ce au alte opinii (de exemplu cu mine). Mai bine şi-ar plăti la timp facturile...