1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns".
11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?"
12. Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat".
13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".
Cine a pus pomul cunoaşterii binelui şi răului în mijlocul raiului? Dumnezeu.
Înainte de a mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului femeia şi Adam ştiau că fac un lucru "rău"? Nu. Pentru că nu aveau de unde să ştie asta, odată ce abia după ce ar fi mâncat ar fi aflat ce e bine şi ce e rău.
Cine l-a făcut pe şarpe "cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ"? Dumnezeu.
Dumnezeu ştia că şarpele îi va convinge să mănânce? Da. Altfel cu ce scop l-ar fi creat aşa de şiret?
Dumnezeu a făcut tot ce i-a stat în putinţă să se întâmple asta? Da. Dacă nu dorea asta pur şi simplu nu punea acel pom acolo.
Cine a decis ca femeia să ia din pomul cunoaşterii binelui şi răului, odată ce toate condiţiile pentru a se întâmpla asta au fost pregătite de Dumnezeu? Dumnezeu.
Cum poţi pedepsi pe cineva cum că a făcut un lucru rău odată ce nu are voie să cunoască ce e rău şi ce e bine, interzicându-i acestă cunoaştere? Poţi, dacă eşti imoral.
În acestă poveste cine este imoral? Dumnezeu.
Iată ce spune Gerald Messadié în cartea sa "Diavolul":
Adam şi Eva erau inocenţi, apoi - cum am fost învăţaţi în şcoala primară - Diavolul a ispitit-o pe Eva, Eva a cedat şi l-a ispitit pe Adam, care (probabil din plictiseală) a cedat, fireşte, la rândul lui. Şi iată cum, din vremuri imemoriale, purtăm povara păcatului unor oameni care nu ştiau ce e Răul (l-au cunoscut abia după ce au muşcat din faimosul fruct oprit) şi, prin urmare, nu erau dotaţi pentru ai rezista. Juridic vorbind, vina este inacceptabilă: un păcat se comite în cunoştinţă de cauză, altfel nu e decât o simplă eroare. Iar nedreptatea e strigătoare la cer - cum am putea fi vinovaţi pentru un păcat al străbunilor noştri, păcat care nici măcar nu era păcat?
Dar este oare Diavolul nostru cel reprezentat sub formă de "şarpe gol" în Geneză, acel şarpe care-i spune primei femei că nici ea, nici Adam nu vor muri dacă mănâncă din fructul "pomului din mijlocul grădinii"? Parabola este pe cât de clară, pe atât de misterioasă, căci pomul în chestiune e pomul "cunoaşterii Binelui şi Răului", şi ne putem întreba cum se justifică porunca divină ce interzice cunoaşterea Binelui şi Răului. Pentru a-l respecta pe Dumnezeu se cere, tocmai, cunoaşterea celor două noţiuni! Le-a interzis Dumnezeu să afle ce sunt Binele şi Răul? În plus, şarpele îi spune Evei că, dacă ea şi bărbatul ei, nemuritori la acea vreme, vor mânca din faimosul fruct, vor fi asemenea zeilor. Dar dacă primii oameni vor cunoaşte moartea abia după izgonirea din Paradis, trebuie să credem că erau deja precum zeii, de vreme ce erau nemuritori, şi că discursul şarpelui era ciudat de ilogic pentru un animal atât de înţelept.
Adevărul e mult mai simplu, şi copiii l-au ghicit încă din şcoala primară: Adam şi Eva au făcut dragoste, iată în ce constă Păcatul. Dar la ce bun să creezi două organisme complementare, un bărbat şi o femeie, dacă e să-i ameninţi cu "sabia de flacără vâlvâitoare" când au comis inevitabilul, fiind amândoi goi într-o grădină tropicală?(...)
În fine, acest pom al Binelui şi Răului e un simbol, ambiguu ca toate simbolurile, dar şarpele - e şi el un simbol? Suntem tentaţi să ne îndoim, pentru că Elohim, adică Dumnezeu, i se adresează ca unui şarpe: "Pentru că ai făcut acestea, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!" Şi mai spune: "Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei înţepa călcâiul." Să înţelegem că fusese altfel înainte? Acolo, în Grădina Edenului, seminţia şarpelui şi cea a oamenilor nu păstrau distanţă între ele? Blestemul divin ne lasă nedumeriţi, chiar suspicioşi, întrucât pare limitat la Orientul Mijlociu. Într-adevăr, în alte părţi - la egipteni mai întâi, apoi la hinduşi, la mexicani şi la mulţi alţii - şarpele a fost divinizat.
În plus ce căuta Diavolul în Paradis, deghizat în şarpe, dacă întradevăr era el? Să înţelegem că tot Dumnezeu a creat Răul şi că l-a oploşit în Paradis? Atunci cum să le reproşezi lui Adam şi Evei că au urmat îndemnul unui locatar al Paradisului?
După cum se vede, miturile sunt incomode.
O versiune a Bibliei (există mai multe) asigură că "şarpele era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ pe care le făcuse Domnul Dumnezeu". Dar Geneza nu ne spune ce scop avea această viclenie care-l face s-o corupă pe Eva. Ce câştiga din asta şarpele? Oricum, şarpele era o creatură a Domnului, chiar Dumnezeu îl crease.
http://profudereligie.blogspot.ro/2013/01/biblia-geneza-si-metamorfoza-viii.html
RăspundețiȘtergere"şarpele îi spune Evei că, dacă ea şi bărbatul ei, nemuritori la acea vreme, vor mânca din faimosul fruct, vor fi asemenea zeilor. Dar dacă primii oameni vor cunoaşte moartea abia după izgonirea din Paradis, trebuie să credem că erau deja precum zeii, de vreme ce erau nemuritori,"
RăspundețiȘtergereNemuritor nu-i tot una cu zeu, ci de cele mai multe ori imortalitatea este doar unul dintre atributele zeului. A fi asemenea zeilor inseamna sa detii si toata
puterea si stiinta caracteristica lor, nu doar imortalitatea.
"ne putem întreba cum se justifică porunca divină ce interzice cunoaşterea Binelui şi Răului."
Se justifica prin prisma unor organisme dotate cu liber arbitru. Primii oameni primisera o porunca simpla: "mancati din toti pomii, dar nu si din asta." Ei au avut libertatea de a nu se conforma poruncii si apoi a urmat ceea ce a urmat.
Sfintenia primilor oameni nu era desavarsita, dar ea nu era in niciun caz o simpla stare de nepasare si nestiinta copilareasca, asa cum pretind unii pe blogul asta, ci o stare de nevinovatie si lipsa de rautate. Ba chiar Adam este infatisat de Scriptura cu o mare capacitate de cunoastere si intelepciune:
"Si a pus Adam nume tuturor dobitoacelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor pamantului? (Geneza 2, 20)."
Cum si-ar mai fi pus intelectul la treaba sa gaseasca denumiri pt celelalte organisme daca el ar fi fost un prost limitat intelectual?
Asa ca intelectul din dotare, sau mai ales "bunul simt" de care vorbeste Descartes era suficient pt ca Adam sa-si dea seama ca ascultarea poruncii e preferabila neascultarii, chiar daca inca nu avea o cunoastere exhaustiva cu privire la chestiune.
Nici mie nu-mi trebuie o cunoastere exhaustiva a fizicii, matematicii, chimiei si a tacticilor militare ca sa-mi dau seama ca e periculos sa ma joc cu grenade sau cu obuze neexplodate. Pot sa-mi dau seama ca-i preferabil sa nu ma joc cu astfel de obiecte aducatoare de moarte chiar daca n-am vazut in viata mea un om mort sau ciung in urma exploziilor. Nu-i nevoie de cunoastere exhaustiva ca sa-ti dai sema de niste chestiuni banale, e suficient "bunul simt cartezian".
"Le-a interzis Dumnezeu să afle ce sunt Binele şi Răul?"
Cum sa-ti spun eu, e ca intr-un joc: poti sa respecti regulile jocului sau poti sa nu le respecti, dupa cum o echipa care joaca fotbal formata din 11 indivizi, poate sa joace timp de 90 de minute si la final sa castige sau sa piarda, sau sa se retraga pur si simplu de pe teren in minutul 35 (sa zicem) daca nu le convine ceva (organizare, teren, arbitraj etc). Asta-i caracteristica fiintelor cu libertate de decizie.
Asa ca Dumnezeu le-a spus care-s conditiile ca ei sa traiasca bine merci in paradis, cu alte cuvinte le-a spus care-s regulile jocului, iar ei au avut libertatea de a le incalca.
"În plus ce căuta Diavolul în Paradis, deghizat în şarpe, dacă întradevăr era el?"
Se explica relativ simplu daca te obosesti sa consulti nicaiva teologie si nu doar carti de ateism care-ti confirma convingerile si preconceptiile.
Lumea nevazuta (a ingerilor) a fost facuta inaintea celei vazute, (Is. 14; Ps. 103). Asa ca diavolul, dupa cadere (caci in timpul sederii lui Adam in Eden Lucifer era deja cazut de ceva timp), a incercat pur si simplu sa se razbune pe om din cauzza propriului esec. Se stie ca principalul pacat al diavolului era mandria, asa ca efectiv nu putea suporta alte fiinte cu o natura inferioara naturii sale (caci el fusese inainte inger), ca de ex oamenii, sa umble liberi prin paradis si sa se bucure de tot si de toate. Nu putea suporta ca niste oameni sa fie mai sus decat el.
P.S.
ȘtergereDraga domnule profesor de ateism, daca nu vrei sa te obosesti consulti teologie (caci cine stie, poate ca-ti repugna fiind ateu), iti recomand cartea "Paradisul pierdut" de John Milton, care pune o intreaga pleiada de informatii teologice intr-o forma relativ bine digerabila, zic eu, chiar si pentru un ateu. Macar din literatura sa afli niste informatii, daca tratatele teologice ale lui Toma De Aquino sau Staniloae sunt prea grele pt dumneata.