Experienţe personale - obiceiurile mele ortodoxe

Eu sunt ateu. Dar m-am căsătorit şi în biserică, ba chiar mi-am botezat copilul. Din considerente de ordin tradiţional, într-un fel de automatism, aşa cum am crezut eu, soţia, familia lărgită şi prietenii că e plăcut şi convenabil (soţia păstrează anumite tradiţii ortodoxe şi este prima persoană cu care mă consult). A fost un compromis, a fost o alegere, exact ca şi cea de a merge la o anumită piesă de teatru sau dacă îmi iau pantalonii se stofă sau blugii.

Am fost botezat. Eram mult prea mic pentru a lua o decizie şi oricum nu am fost întrebat. Asta nu înseamnă că acum aş ţine cu tot dinadinsul să nu mă botez sau să obţin un certificat de debotezare. Pentru că nu contează. Poate ar fi contat dacă aş fi suferit un accident ca pruncii aceştia: Botezul ortodox - o tradiţie periculoasă. Probabil am avut noroc, ca majoritatea celor botezaţi prin scufundarea de trei ori până peste cap. Sau o fi fost decizia Dumnezeului de a arăta credincioşilor că şi ateii sunt tot oameni? Ca sfat pentru dogmaticii ortodocşi: renunţaţi la partea periculoasă a acţiunii, ajunge doar o stropire simbolică. Oricum mai nimeni nu face botezul copilului pentru a aduce un creştin în biserică ci pentru a face un chef de pomină. Slujba de ce e mai scurtă de aia e mai plăcută. Parol!

Cununia a fost în asentimentul soţiei. Ar fi fost un act sadic să impun unei femei ce toată copilăria şi adolescenţa s-a visat "prinţesă" să nu se îmbrace în mireasă, cel puţin pentru o zi. Cultul rochiei de mireasă şi a magiei căsătoriei a fost bine implementat prin secole de repetare a tradiţiei. Pentru mine putea să fie ceremonia şi la morgă (de fapt biserica nu e departe de a fi morgă, că doar e în centrul cimitirului). A fost mai important ca soţiei mele să-i facă plăcere momentul decât faptul că eu intru în biserică şi sărut crucea cea grea de argint. Pentru că nu contează crucea aia pentru mine. Poate doar dacă luam niscaiva microbi. Dar am avut noroc. Sau l-am păcălit pe Dumnezeu de nu ştie că sunt ateu?

Am fost în multe biserici. De toate felurile. E, ce să-i faci, deformaţie profesională. Doar sunt "profu' de religie", nu? În general respectam cutuma locului, în rând cu lumea. Când am observat că propagandiştii BOR au intrat în minţile şi sufletele copiilor, deviindu-i de la o eventuală cunoaştere analitică a fenomenelor, am decis, pentru ca cel puţin cei apropiaţi să observe problema, să nu-mi mai fac cruce când intru în biserică. De fapt nu mi-am mai făcut cruce trecând prin faţa casei domnului de când eram mic (Experienţe personale - semnul crucii). Dar asta nu mă obligă cu nimic să-mi fac cruce data viitoare când intru în biserică. Pentru că nu contează, fie că mi-o fac, fie că nu. Pentru mine. Deşi pentru alţii contează. Se uită la mine şi cred că dacă am o cruciuliţă la gât sunt credincios sau dacă împreunez mâinile mă rog. Ce lipsiţi de imaginaţie...

Ateii sunt cu adevărat liberi, pot practica anumite obiceiuri sau nu, e alegerea lor. Nu există un for care să le impună ateilor ce să facă şi ce nu, cum e Biserica Ortodoxă. Ateii nu au dogme, au oportunităţi.

Asta dacă nu vine Epoca Creştină din nou peste noi...