24 februarie 2011

Morala necredinciosului

Motto:
"Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nici o bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei dupa moarte." - Albert Einstein

Ateismul, lipsa divinităţii ca explicaţie a realităţii obiective, este o metodă de cunoaştere. Când suntem mici deschidem ochii şi vedem camera. Dacă am considera că dincolo de uşă ar fi divinitatea nu am ieşi. Afară, dacă dincolo de deal am considera că este divinitatea, având un răspuns, nu am mai descoperi muntele pe care încă nu îl vedem. La fel se întâmplă cu marea de dincolo de munte, cu cerul, cu acest univers sau cu infimul boson Higs. Unde "trebuie" să fie limita? Nu trebuie să avem o limită. Pentru că putem să ne lipsim de ea. Suntem în stare. De ce? Pentru că am evoluat. Noi, cei de acum, suntem mai performanţi decât cei de dinaintea noastră.

Cât de deficitar este designul unui creator? Este limitat de timp. Dacă ar recrea acelaşi lucru a doua oară cu siguranţă îi va ieşi mai bine. Un alt creator care are şi experienţa primului va fi şi mai performant. De asta nu este nevoie de un creator universal, pentru că oricare altul, viitor, evoluat din baza primului, va face o creaţie mai puţin deficitară.
Ar putea să creeze Dumnezeu un om mai perfect decât a fost Adam? Dar o morală mai bună decât cele 10 porunci?

Aceste paragrafe se doresc a fi o declaraţie de conformitate şi un prolog pentru abordarea de astăzi: moralitatea. Unul dintre prietenii noştri, Syme, a tot scris pe blogul său (http://wordarmy.wordpress.com) despre ideea că ateii nu pot fi morali pentru că nu au repere, acestea fiind eminamente de sorginte religioasă, respectiv face supoziţia că dacă au morală acei oameni nu pot fi atei: http://wordarmy.wordpress.com/2011/02/10/atei-ignoranti-i/.

Eu spusesem într-o postare că "Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte."
Syme ripostează în ideea că "dacă un ateu ar vrea să sugereze că oamenii ar trebui să adere la un concept moral numai dacă acesta este dovedit ca adevărat, atunci de ce ar trebui aplicată această regulă numai religioșilor? Pentru că este evident că absolut niciun ateu nu poate consistent din punct de vedere rațional să adere la vreun concept moral pe motiv că acesta este dovedit ca adevărat (în ateism, expresia "concept moral adevărat" este o expresie lipsită de sens)."

Syme face o confuzie imensă între "adevărat" şi "corect". Eu nu am spus concepte morale "adevărate" ci concepte morale "corecte".
Ce însemnă asta? Că acele concepte se pot demonstra, cel puţin teoretic, că nu sunt "corecte", respectiv că sunt greşite. Suferă de principiul de infirmabilitate, pot fi infirmate dacă evoluţiile ulterioare vor demonstra asta sau dacă există dovezi în acest sens. Pentru mine morala este câştigată şi muncită, nu primită din surse presupus divine. Seamănă foarte mult cu ceea ce definim ca fiind cunoaştere ştiinţifică. Teoretizarea stă în picioare şi este reprezentarea "adevărului" atâta timp cât nu sunt aduse dovezi care să o infirme, deşi este astfel structurată încât să i se poată aduce aceste dovezi. Asta nu însemnă că ne bazăm pe ideea că se vor "putea" aduce dovezi, odată ce realitatea împiedică acest lucru.
Abordarea arată ceva de genul: "ateul" consideră că pământul este rotund pentru că are suficiente dovezi, "teistul" crede că pământul este rotund pentru că i s-a comunicat. Înlocuieşte pământul cu un concept moral şi ai o imagine sugestivă.

Definiţie principiu moral corect:
Actul pe care îl facem urmărind un minimum de costuri din bunăstarea cuiva la care nu există un alt act care să aducă o bunăstare mai mare pentru un mai mare număr de indivizi.

De ce principiile morale sunt acte: pentru că solicită şi presupun o acţiune, respectiv un proces de judecare, adică analiză apoi decizie. Morala nu se referă la entităţi de tip matematic, absolute, imuabile, perfecte şi infinite. Dimpotrivă, morala este o componentă umană, un raport de valorizare a contactelor dintre oameni sau dintre oameni şi mediu. De ce totuşi au valoare? Pentru că presupun excludere.
Repet.
Principiul moral corect este actul (procesul decizional ca acţiune) pe care îl facem urmărind un minimum de costuri din bunăstarea cuiva (adică, evaluând starea de bine şi starea de rău) la care nu există un alt act (adică acel principiu, şi numai acela, aici este excluderea valorică) care să aducă o bunăstare mai mare pentru un mai mare număr de indivizi (aici este încă o dimensionare cuantificabilă).
Bunăstare: stare de bine, utilă, lipsă de durere şi aport de plăcere (asta exclude fantezii de tipul explozii, violuri, manifestări de grup impuse da cineva etc).

Un act devine moral corect după ce, comiţându-l, îi putem testa consecinţele. Prin ceea ce am făcut, am produs o creştere a fericirii şi o scădere a suferinţei? Pentru că fericirea este greu cuantificabilă, se pot propune alţi doi indicatori: plăcerea şi utilitatea.

Ştiinţa are ce căuta în morală, pentru că ea este soluţia moral corectă prin care cuantificările stărilor de bine sau de rău se pot apropia de valorile reale, obiective. Ştiinţa nu dictează morala, nu ia decizii cu privire la actele noastre, ci ne ajută pe noi să luăm deciziile morale corecte. Noi, oamenii, suntem capacităţile decizionale. Dar trebuie şi să recunoaştem că purtăm responsabilitatea acestor decizii. Trebuie să lăsăm deoparte religiile ce nu mai au capacitatea de a trasa paradigme corecte moral, umanitatea fiind deja în faţa unor noi provocări. Mai ales că aceste religii sunt pline de soluţii morale defecte ce au ca scop doar prezervarea propriilor interese de idei parazite.
Acest "trebuie" este o necesitate de transformare a noastră şi nu o impunere dintr-un exterior. Dacă nu vom fi în stare, asta e...

PS: De ce un principiu moral "trebuie" să fie un proces? Pentru că directivele ce nu sunt ancorate la o situaţie dată, concretă, sunt doar nişte deziderate fără fond. Abia în relaţie cu realitatea acestea pot deveni "corecte" sau "incorecte", chiar dacă forma lor enunţiativă este aceeaşi. De aici se desprinde şi ideea că inacţiunea este tot un act (o acţiune). Lipsa de reacţie la o anumită situaţie poate fi un act moral corect sau incorect în funcţie de urmările acelei situaţii.

23 februarie 2011

Morală şi intoleranţă

Cu ceva timp în urmă publicasem un articol, Intoleranţa ucide, în care precizam faptul că morala de sorginte religioasă este defectă:
"Omul credincios sa aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte. Şi pentru că o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt (nu pot fi toate ideile religioase valabile) şi rezolvările etice au morala influenţată de aceste credinţe. Astfel se ajunge la acţiuni care altfel ar fi stopate de minţile clare, neinfestate de viruşii religioşi. Dar creierele credincioşilor sunt bolnave şi boala se numeşte "a crede". A crede fără dovezi într-o entitate inexistentă, indiferentă la valorile umane, fie că se numeşte Dumnezeul creştinilor, evreilor sau musulmanilor precum şi oricare dintre celelalte denumiri ale unor iluzorii divinităţi."
Apoi desfăşuram mecanismul prin care în numele credinţei au loc acte de intoleranţă. Acest articol l-am pus drept comentariu la ştirea care l-a generat. Am primit şi câteva răspunsuri, notate cu italic mai jos, celelalte fiind contrarăspunsurile mele.

Tocmai aici e misterul. Că Iisus a fost tolerant, deşi deţinea adevărul, El însuşi fiind Adevărul revelat, Nu şi-a ucis duşmanii, nu a decretat uciderea lor, din contră, i-a iubit şi i-a iertat. Aici e misterul, şi aici e tulburătorul sâmbure de etern, că un creştin adevărat poate iubi dincolo de asemănarea relativă, în virtutea celei paradisiace, care ne face pe toţi fraţi nu după mamă ori după străbuni, ci fraţi după Dumnezeu. Creştinul e fiu al cerului, cu privirea înfiptă în divin, antropos, "cel ce priveşte în sus". Nu are nevoie de dovezi, pentru că relativitatea vieţii lui şi nevoia ontologică a alinierii la absolut e fiinţială, nu impusă, şi nici măcar raţională. Creştinul e liber, pentru că iubeşte. Şi-şi iubeşte chiar şi vrăşmaşii, şi-i binecuvântează chiar şi pe asasinii lui. Şi nu se simte în pericol, pentru că, prietene, unui creştin nu ai ce să-i iei. Au descoperit asta demult, păgânii, constatând că unui creştin poţi să-i iei viaţa, dar nu lumina din priviri. Privirile noastre merg dincolo de coaja timpului în care trăim. Şi, deşi mă înduioşează strâmtoarea lui "nu există decât ceea ce ating şi ceea ce gust" (lumea, ca sumă a simţurilor), deşi mă înduioşează micimea orizontului tău de vedere, zic (cât de naiv este cineva care crede că viaţa e întâmplare?), te iubesc şi te preţuiesc nespus, pentru că până şi tu, profesore de ireligie, eşti fiu al lui Dumnezeu şi fratele meu rătăcit!

Nu este nici un mister în "dragostea" lui Iisus. Dacă plecăm de la conceptul că acesta este parte a divinului ce la un moment dat va aduna toate sufletele la dreapta judecată rezultă că de fapt el nu a dat niciodată înapoi, respectiv că nu a fost niciodată tolerant, doar a lăsat acestă impresie. În realitate acest personaj este construit de folclorul creştin ca fiind o victimă, nedrept ucisă, pentru ca această nedreptate să dea motiv de reacţie. Manipularea tradusă în Biblie duce la impunerea unei "iubiri", cu forţa, la o pervertire a dragostei. Iubirea credinciosului (nu numai a creştinului, nota bene) este identică cu iubirea violatorului faţă de victima sa. Este condescendentă cu privire la opoziţie deoarece credinciosul disconsideră pe necredincios. În realitate nu îl iubeşte, îl execută.
Chiar tu, dragă cavaler, mă alinţi: îmi spui "rătăcit".

Dar mă delimitezi de realii tăi fraţi, biologici. Spui că sunt frate cu tine pentru că sunt "frate după Dumnezeu". În schimb, presupun eu, consideri cimpanzeii ca fiind cu totul altfel decât "noi", deci prea puţin fraţi cu noi. Eu îi includ şi pe ei ca fiindu-mi fraţi, chiar şi peştii sau minunatele gâze îmi sunt fraţi. Pentru că nu mă raportez la divin ci la realitatea obiectivă. Deci limita la care ai putea, cel puţin teoretic, să mă excluzi dintre "fraţii" tăi este foarte aproape. Iar dacă eu susţin că nu suntem fraţi, nefiind creaţi de divinitate, automat mă trimite în opozit, ca reprezentant al diavolului sau ca pericol pentru tine şi sistemul tău de valori. Aşa dispare toleranţa, din prea multă "dragoste"...

Nu pot să nu remarc derapajele logice din mesajul tău. Dacă nici Iisus nu a fost tolerant, atunci înseamnă că după tine albul este negru sau gri şi negrul este alb. Femeii căreia i-a salvat viaţa de la expiere, vameşului, soldaţilor romani care L-au răstignit. Asta înseamnă "niciodată tolerant" pentru tine? Iisus i-a iubit pe toţi, indiferent de etnie, religie, stare materială. Nu cumva te doare că nu a fost tolerant cu păcatul în sine??

Ai creat constraste forţate, cum e cel din al doilea paragraf, creştinului nu îi este frică, pentru că iubeşte toată făptura. Aceasta toată provine de la Dumnezeu, la fel cum fiecare atom din univers (inclusiv al meu sau al tau) provine dintr-un singur punct numit singularitate.

Dacă într-adevăr demersul tău este sincer, te-aş sfătui să te motiveze adevarul, nu minciuna anti-creştină... Ceea ce mă uimeşte este cum nu rataţi cea mai mică ocazie (e.g. un articol fără legătura în cazul ăsta) să săriţi la jugulară împotriva creştinismului. Mai gândiţi-vă cine şi ce vă motivează demersul. Pace vouă!


Am precizat şi acum repet, nu este vorba de creştinism, este vorba de credincioşi, oricare ar fi ei. De sărit la jugulară nu eu sar ci credincioşii (oricare ar fi ei) pentru că nu pot concepe că acea "iubire" pe care ei o declară este de fapt o iluzie construită de religie. Necredinciosul orăcăie de durerea unei "prea mari iubiri" pe care credinciosul i-o dăruieşte împotriva dorinţei sale (ăsta e viol). Şi aici apare, spui tu, păcatul. Păcatul, reţine, este altceva decât morala. Chiar dacă eu sunt moral, sunt totodată şi păcătos, deoarece nu cred în Dumnezei (oricare ar fi ei). Şi aici proclami chiar tu "vestita" toleranţă a lui Iisus - nu a fost tolerant cu pacatul in sine. Adică suntem toleranţi, dar doar cu cei asemeni nouă. Ceva de genul fii ca noi, că altfel... Păi asta e definiţia intoleranţei !!!

Mă iartă, dar nu văd nici o diferenţă între musulmanii din film şi oricare dintre credincioşii celorlalte religii. Atâta doar că ceilalţi nu au avut şi prilejul, încă, de a-şi arăta "toleranţa" faţă de păcat.

Valorile morale creştine sunt europene şi Universal valabile, ceea ce îi seaca foarte tare pe ateişti. Dacă te uiţi aici mai bine, voi, ateiştii, aţi dat năvală cu "toleranţa" voastră anticreştină. Nu noi sărim la jugulară dragă, noi am intrat aici pe o poziţie defensivă care se poate uşor constata. Eu nu te-am obligat să fii creştin ca mine, eu doar mă opun acuzelor şi inepţiilor, tu vrei să mă converteşti la ateism.

Iisus a fost tolerant cu TOATE persoanele, dar nu şi cu păcatul. Este o mare diferenţă pe care nu o vezi. Revenind, necredinţa este un păcat în primul rând prin ceea ce dai dovadă: deformarea, pervertirea adevarului. Iar iubirea, dacă nu este autentică, atunci nu se cheama iubire.

Dacă tu nu poţi să vezi vreo diferenţă între musulmani şi creştini, dacă toţi suntem în aceeaşi oală, te invit atunci să te dai jos din fotoliu şi să te agiti la fel ca aici prin Thailanda sau oricare ţară musulmană: garantat vei constata cât de mare este DIFERENŢA.


Mai întâi că valorile morale acceptate în prezent şi promovate de societatea vestică, euro-americană, nu sunt nici pe departe "creştine", sunt seculare, adică proclamă dreptul fiecăruia de a crede sau nu în vreo religie, subliniind faptul că acest lucru nu trebuie să fie o deosebire. Sau, mă rog, se încearcă asta. De aici pleacă şi toleranţa.

Dacă ar fi fost creştine ar fi proclamat că Iisus deţine adevărul moral, adică ar fi fost ca oricare alte state religioase de tipul Iran sau amărâta Indonezie. Ateismul, şi el, poate fi o religie. Tocmai aici este "farmecul", omul nu trebuie să fie subjugat de credinţe, religii sau ideologii. Pentru că atunci devine credincios. Iar credinciosul este intolerant. Noi trebuie să fim capabili a judeca singuri şi de a deduce valorile morale. Ce trebuie specificat, şi o voi face ori de căte ori e nevoie, este că atunci când moralei câştigate prin cunoaştere şi inteligenţă emoţională şi socială se substituie morala religioasă apare pericolul, respectiv intoleranţa, şi de aici nu mai este decât un pas până la crimă.

Iubirea autentică nu este creştină, este doar iubire. Ce este atât de greu de înţeles?
Eu te oblig să fii ateu? Dar tu eşti de fapt. Atâta doar că mai ai un singur zeu (într-un triumvirat, sic). Când te-ai născut ai fosta ateu. Atâta doar că la tine a prins virusul religios şi încă nu te-ai vindecat. Dar vindecarea nu o face vreun doctor sau vraci, e ca la tutun, te laşi singur sau nu.
Nu are rost să te "convertesc". În "ateism" nu există convertire. Pur şi simplu vei avea atâtea informaţii care să contrazică părerea ta iniţială încât vei începe să judeci cu propriul tău cap. Dar asta cere efort... cum spune motto-ul blogului meu.
Acum, că mi-am făcut şi reclamă, trebuie să spun că am un mare noroc. Nu că trăiesc într-un stat "creştin" (încă nu e, deşi mulţi doresc asta) ci într-unul relativ secular. Sau care se proclamă aşa. Aici cât de cât mai am o şansă la viaţă. Nu-i aşa? Deşi crezi că nu merit, dacă mă trimiţi acolo.

Societatea vestică are puternice rădăcini creştine, în Vatican nu se aplică sharia iar iubirea este de mai multe feluri inclusiv creştină, dar nu are rost să mai batem câmpii, mi-ai răstălmacit cuvintele şi ţi-ai dat gratuit cu părerea despre ceea ce nu sunt.

Dacă în ecuaţia ta creştinismul şi religiile nu au ce căuta pe pamant, atunci nu mai pomeni atâta în sus şi în jos "toleranţă": vă lipseşte cu desăvârşire.

Sper să nu fie prea târzie pentru tine ziua în care vei realiza cât de mult şi inutil te-ai opus Creatorului tau. Peace!


Societatea vestică se bazează pe înţelegerea obiectivă a fenomenelor, pe ştiinţă şi pe morala umanist seculară. Asta îi dă valoare şi un grad sporit de toleranţă, nu creştinismul. Şi da, religiile nu au ce căuta pe pământ, dar nu distrugând credincioşii ci destrămând pseudoadevărurile religioase. Primul dintre ele este cel susţinut de fiecare dintre religii: religia îmbrăţişată de credincios este singura "adevărată" în ochii lui. Asta am precizat mai sus: "o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt". Iar asta duce, repet, la intoleranţă.

Da, credinţa mea o consider "adevarată", corespondent şi tu ai credinţele tale "adevarate". A mea se vrea hristică. A ta,... antihristică?

Secundo, şi aici fii foarte atent, eu nu sunt la concurenţă, eu respect toate celelalte credinţe pacifiste, cu toate similitudinile şi diferenţele lor. Eu nu militez ca tine ca să le pun capăt (tu ai afirmat că religiile trebuie să dispară). Credinţa mea nu o exclude pe a altora, pe cand credinţa ta (ateismul) le exclude pe toate celelalte (tu ai afirmat). Iar de aici îţi rezultă clar in-toleranţa, q.e.d.


Of, greu cu explicatul.
Necredinciosul, recte eu, nu are credinţe, are convingeri. Adică decizii care sunt supuse prezumţiei de a fi greşite. Eu (spun eu pentru simplificare) îmi asum riscul că pot greşi şi că aceste convingeri de care vorbesc sunt personale. Tu, recte credinciosul, consideri că nu poţi greşi. Te consideri "moral" la fel ca interpretarea pe care o dai unor scrieri sfinte. Din acest motiv eu nu pot fi anti, eu doar subliniez inadvertenţele. Şi spun aşa: dacă tu eşti intolerant este pentru că te poţi ascunde după religie. Eu, neavând după ce mă ascunde, nu îmi permit a fi intolerant. Nu pentru că îmi spune cineva, ci pentru că aşa e bine.

Tu ai respect, eu am înţelegere...

...faci o tristă confuzie între moral şi etic. N-o să-ţi ţin cursuri de ermineutică pe-acilea, am treabă la palat, dar o să-ţi explic scurt: morala e mişcarea omului în biologia socială în raport cu normarea revelată de divin. Etica e aceeaşi mişcare în raport cu logica eficienţei sociale. Adică...eu nu fur pentru că e păcat, iar tu nu furi pentru că ţi-e frică de puşcărie. Aşa că, în absenţa lui Dumnezeu, tu nu poţi fi moral, ci doar etic. Aşa erau şi comuniştii..."etica şi echitatea comunistă" niciodată "morala comunistă" - îţi aminteşti? Creştinul nu e niciodată etic. El e moral. Şi tu eşti moral. Şi ştii de ce? Pentru că în tine, plâns şi răbdător, întocmai ca-n mine, Domnul!

Morala pe care credincioşii o practică deoarece nu au alte raportări este cea bazată pe frică (de pedeapsa divină sau socială). Cei care aplică morala dedusă de reperele umanităţii şi ale raţiunii este cea bazată pe înţelegerea fenomenelor. Exemplu: dacă fur şi dacă toată lumea fură nimeni nu mai produce, rezultă că toţi suferim furându-ne unii pe alţii. Un om normal rupe acest lanţ, iar pentru cei care fură în continuare solicită pedepse. Este un pic greu de înţeles deoarece credincioşii se raportează cu instrumente greşite (hermeneutică = tehnică de interpretare a simbolisticii religioase) la ceva ce ar trebui să fie simplu: traiul în comun.
Nu înţeleg de ce amesteci aici comuniştii: vezi Comunismul, o religie.
Mulţumesc pentru faptul că încă mă "ridici" la rangul de parte a divinităţii!

1.Prietene, eu ştiu că te-ai grăbit să dai repede pe google ca să vezi ce tot îndrug eu acolo cu hermineutica... din păcate, dacă nu sapi după informaţii, rămâi cu cojile. Hermineutica nu este o tehnică de interpretare a textelor biblice, aia se numeşte ermineutică exegetică, şi e drept că e prima explicaţie pe care o găseşti prin googăreală. Hermineutica este o ramură ştiinţifică - domeniul tău! - care pregăteşte, prin stabilirea unor principii, valori sau norme interpretative, studiul unei alte ştiinţe. Există şi se predă curs de ermineutică muzicală, lingvistică, a literaturilor comparate, istorică, etc. Nu e o chestie de aia, eclectică şi bisericească, cum crezi matale.
2. N-ai înţeles nimic. Morala şi etica sunt două lucruri diferite. Mere şi pere, fructe, dar diferite. Nu înţelegi de ce amestec comunismul? Ei nu aveau morală. Conceptual, îţi erau superiori. Se prinseseră de diferenţă. Ei erau etici, nu morali. Cum să-ţi explic ca să înţelegi? Uite, mă folosesc de propriul tău exemplu. Creştinul nu fură pentru că se teme de Dumnezeu. Asta înseamnă că se raportează la morală. E persona moralis, cum spuneau filosofii. Cel care nu fură pentru că se teme de societate e etic. Mai sapă, mai citeşte, mai caută. Vezi GORGIAS de Platon, o să te mai limpezeşti.
3. Nu mă mai invita să-ţi citesc blogul.
4. Continui să te iubesc. Nu eu te ridic la rangul de "divinitate", ci ontologia. Prin naştere eşti fiu al cerului. Poţi urla cât vrei că nu-i aşa, poţi să fugi oriunde. Mereu vei fi copil al Domnului.


Sunt greu de cap...
Cel ce nu fură pentru că se teme de legea socială este etic. OK.
Cel ce nu fură pentru că se teme de Dumnezeu este moral. OK.
Cel ce nu fură nu pentru că se teme ci pentru că nu este corect să fure cum este?

Toleranta anticreştină e un model...
...ne-a adus flori,... pe monumente şi în cimitire. Deformezi totul până în absurd. Tu nu ai înţeles nimic din esenţa creştinismului, sau dacă ai înţeles ceva, spune atunci cui îi servesti?


Mi-e milă şi mi-e frică de tine.
Exact ce spuneam mai sus. Credinciosul crede că a lui este dreptatea, fie că se numeşte creştin sau musulman. Dacă îmi pui eticheta de anti... deja ai luat o decizie. De intoleranţă. Iar asta duce la lipsa de informaţie, tu nu mă mai vezi sau nu mă vezi corect. Şi crezi că sunt aservit unora care, bănuieşti tu, sunt împotriva ta. Deja ai luat şi a doua decizie. Te consideri în pericol. Singurul lucru care mai lipseşte este prilejul de a demonstra, definitiv, ca cei din film, adevărata ta "esenţă".
Of! Of! Of!

22 februarie 2011

"Daţi un leu pentru Dumnezeu"

Patrick Andre de Hillerin a scris atât de bine (http://catavencu.ro/dati-un-leu-pentru-dumnezeu-41016) încât am avut crezut că voi avea orgasm. Din păcate umorul e departe, zâmbetul mi-a-ngheţat într-un rictus şi nodul din gât e tare şi greu.

Dormeam. Mă culcasem într-un stat laic. Imperfect, dar laic. Parlamentarii încă nu erau nevoiţi să urce pe munte pentru a primi pe tăbliţe legile pe care să le voteze. Îngerul Gibreel încă nu-l atrăgea pe şeful statului după stânci pentru a-i dicta decrete. Dacă vedeai 13 bărbaţi la o masă, puteai crede că sărbătoresc o zi de naştere sau se uită la un meci de fotbal, nu că beau sânge şi mănâncă trup.
Dar, în timp ce dormeam, lucrurile s-au schimbat. O voce mi-a poruncit să mă scociorăsc prin buzunare, să iau tot ce găsesc şi să merg să donez pentru casa Lui. Când m-am trezit, statul meu laic făcea la fel. De fapt, făcea asta de ani buni de zile, da’ mie uitase să-mi spună sau îmi spunea cu jumătate de gură.

Acum câţiva ani, Guvernul a dat Bisericii 11 hectare, dintre care o parte în litigiu, pentru a construi pe ele Catedrala Mântuirii Neamului. 11 hectare care, la acea vreme, valorau la preţul pieţei peste 200 de milioane de euro. A şaptea parte din banii luaţi pe Petrom, de exemplu, sau un sfert dintr-o tranşă de la FMI. Şi nu este tot, căci Guvernul a tot continuat să dea unei organizaţii private bani peste bani pentru a-şi construi un sediu de reprezentare. Sau cum s-o numi chestia aia enormă, ce ar trebui să adăpostească 125.000 de oameni.

Catedrala duce, cu tot cu teren, undeva pe la 400 de milioane de euro. Enormă investiţie pentru statul român, suportabilă pentru BOR, ale cărei pasive şi active sunt estimate la aproximativ 9.000.000.000 de euro. Deşi nu-şi permite, moralmente vorbind, statul român a contribuit deja cu mai bine de jumătate din sumă. Asta în condiţiile în care suntem, vă reamintesc, un stat laic. Stat laic în care BOR-ul a devenit stat el însuşi. Stat care îşi revendică monopoluri, stat care dă amenzi dacă arzi alte lumânări decât cele făcute de el, stat care nu plăteşte impozite, stat care refuză să înapoieze proprietăţi ale altor culte. Stat ortodox în mijlocul unui stat laic.

Dar BOR nu-i ajunge că noi, contribuabilii, indiferent de religie sau confesiune, plătim mai mult salariile clericilor şi personalului neclerical ortodox decât ale altora. Nu-i ajunge că sunt oraşe întregi în care nici măcar lumânări decorative nu se pot cumpăra fără aprobarea Bisericii. Acum lansează şi colectă naţională pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă ar fi o operă de artă, aşa cum este Sagrada Familia, aş fi primul care aş băga mâna în buzunar şi v-aş ruga să faceţi la fel. Dar nu este. Este Casa Poporului în formă de cruce, cu nişte chiftele aurite puse deasupra. Într-un fel, nu-i rău că două monstruozităţi arhitectonice se vor afla una lângă alta. Poate, într-o zi, vom face un parc tematic. Zeci de hectare pline de construcţii megalomane, ­kitschoase, şi multe avioane pline de terorişti islamici care să încerce să le dărâme. Vrei să te joci de-a hashashim-ul? Vrei să fii fedayn pentru trei ore? Nici o problemă. Vii la Bucureşti, ţi se pune la dispoziţie un avion şi te repezi cu el în simbolurile înapoierii: Parlamentul şi Mega-Biserica. Dacă reuşeşti să le dărâmi, cu atât mai bine. Tu-ţi iei cele 40 de virgine, iar noi luăm munca de la capăt. Şi poate, de data asta, vom avea şi noi dreptul să ne spunem părerea asupra acestor inutilităţi costisitoare.

Pentru că noi toţi suntem, se zice, făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului. Prin acest proiect şi prin această colectă, Biserica şi statul ne cam iau de fraieri. Să însemne asta că-l iau de fraier pe însuşi cel după chipul şi asemănarea căruia am fost făcuţi?


No comment...

20 februarie 2011

Notarea la religie, manipulare în vederea îndoctrinării

Iată unul din motivele pentru care atât copiii cât şi părinţii lor preferă să urmeze orele de religie confesională, deşi sunt conştienţi de scopul acestora de a îndoctrina. Preferă să urmeze aceste ore datorită notării. Notele, de obicei 10 (la religie notarea este extrem de subiectivă şi "lejeră"), sunt un suport destul de substanţial pentru mediocritatea ce speră astfel să obţină câteva sutimi în plus la media generală. Acest lucru nu este de lepădat când discutăm de admiterea la licee sau facultăţi în funcţie de "dosarul" la care media generală contează.

Să luăm acum câteva cazuri specifice. Primul ar fi cel în care elevul este "de 10". Matematic arată aşa (10 materii plus religia = 11 materii):
elev care face religie - 10 x 11 medii = 110 / 11 = media generală 10
elev care nu face religie - 10 x 10 medii = 100 / 10 = media generală 10

Dacă elevul este de 8:
elev care face religie - 8 x 10 medii = 80 plus religie 10 = 90 / 11 = media generală 8,18
elev care nu face religie - 8 x 10 medii = 80 / 10 = media generală 8
Avantaj religiosul, cu 18 sutimi.

Dacă elevul este de 5:
elev care face religie - 5 x 10 medii = 50 plus religie 10 = 60 / 11 = media generală 5,45
elev care nu face religie - 5 x 10 medii = 50 / 10 = media generală 5
Deja dezavantajul celui ce nu face religie este de aproape 0,5 puncte. Substanţial.

Iată şi un caz în care elevul, fiind de 10 şi începând "să gândească cu propriul său cap", "se pune rău" cu profesorul de religie în sensul că face remarci analitice cu privire la neconcordanţe (şi sunt, slavă Domnului).
10 x 10 medii + 9 la religie = 109 / 11 = media generală 9,91.
9 sutimi penalizare pentru libertate în gândire. Să nu mai discutăm de pedepse la nivel de media 8 sau 7 la religie.

Recepţionasem mai demult un email (1 februarie 2011) cu privire la acest fenomen (sublinierile îmi aparţin):
"Sunt elev in clasa a 11-a şi sunt ateu (problemă mare aici în România unde te izbeşti zilnic de cretini complexati care cred că ei şi numai ei deţin adevarul absolut), lucru care nu m-a împiedicat să particip la orele de religie până acum.
În clasele 9, 10 nu au fost probleme. Am avut media zece, ca dealtfel toţi colegii. Trebuie să menţionez că profa nu ştia că-s ateu, nu a întrebat şi nici nu am vrut eu să îi spun. Probabil ajungeam în situaţia de acum.
În clasa a 11-a ni s-a schimbat profesorul. A venit un tip despre care nu ştiam prea multe dar despre care aveam în general o părere bună. Nu o să fac aici caracterizarea lui şi o să mă rezum la a spune că de ficare dată când intra la ore mi se pare că păşeşte însuşi Iisus în clasă. Aşa orgoliu n-am văzut în viaţa mea şi m-a dezgustat profund (smerenia = cea mai importantă virtute creştină) şi am facut greşeala de a-i răspunde la provocări şi a intra în polemică cu el. La sfârşitul semestrului m-a întrebat ce medie să-mi dea. I-am raspuns că nu-mi pasă, că sunt la profilul mate-info nu mate-religie şi să-mi dea ce medie vrea el. În ultima zi toate mediile erau incheiate numai media mea de la religie nu. O păstra pentru suspans. Aveam un 9 şi îi predasem un eseu despre semnificaţiile crăciunului. În prima parte a eseului tratasem în mod serios aceste semnificaţii iar în a doua am vorbit în mod ironic despre tradiţii, mult denaturate în ziua de azi. Părerea mea e că meritam un 10. Sunt curios ce medie are un coleg care avea şi el un 9 şi în ultimele săptămâni nu a mai dat pe la ore. Probabil 10 că doar el nu-i ateu.
Nu mă plâng de o medie de 9 chiar de-i la religie (ceea ce nu-i corect ţinând cont că alţii au media 9 la info şi nu stiu nici de 6) dar mă supără faptul că diriginta mea s-a simţit nevoită să vorbească cu profu şi s-a umilit în faţa lui pentru mine (sunt primul în clasă şi exceptând franceza am doar medii de 10).
Pe viitor vreau să evit treaba asta şi o să depun o cerere la direcţiune. Când trebuie depusă?"


Şicanele pe care le practică noii propagandişti se manifestă şi altfel, ajungând până la neîncheierea situaţiei şcolare - cazul elevului Stere Ştefan de la Colegiul Agricol Dr. C. Angelescu Buzău.
Spun "noii propagandişti" deoarece BOR acuză ASUR de "comunism". De fapt "comuniştii" sunt chiar cei ce îşi pun activiştii (profesorii de religie ce primesc bani de la stat pentru îndoctrinarea copiilor noştri) să se ocupe de "crearea omului nou", creştin-ortodox. Aceştia au ajuns să afişeze în toate clasele imagini propagandistice numite "icoane ale copiilor" şi să declare în numele "dreptei credinţe" că sunt deţinătorii "adevăratei morale". Tare mi-e teamă că aceştia, neavând capacitatea de a-şi manifesta "menirea de păstori" pe care şi-au asumat-o (femeile - pentru că nu pot fi preoţi, bărbaţii - pentru că mita pentru a deveni preot e prea mare), refulează în oportunitatea pe care strâmba lege le-a pus-o la dispoziţie: devin "profesori de religie".
Dacă îşi mai amintesc cei ce au prins şcoala pe vremea comuniştilor, atunci existau ore de îndoctrinare ce aveau o denumire sugestivă: învăţământ politico-ideologic. La acele ore se prezenta, de obicei de către diriginte, evenimentele politice interne şi internaţionale şi se discutau (din prisma Partidului Comunist, bineţeles). Dar la acele ore nu se făcea notare. Nu se puneau note. Comuniştii erau mai puţin comunişti decât cei ce strigă acum comuniştii, respectiv decât Patriarhia BOR.

Încă câteva punctări cu privire la subiectivismul notării la religie - declaraţii ale profesorilor de religie:
"Doresc sa ma refer la notele pe care noi prof.de Religie le punem elevilor.si eu cred,ca la aceasta disciplina,notele ar trebui sa fie cat mai mari.de ce?
nu ma refer la comportamentul unui elev,nu arat aici cat ne deranjeaza unii la ore,ci consider ca ,de fapt nici nu e corect ca eu,un simplu om,sa judec un om,fie el si copil.Eu nu stiu cat se roaga acel copil acasa,nu stiu cate fapte bune face el ,nu stiu ce e-n inima lui,stiu doar ce vrea el sa-mi arate.Si atunci eu,care am obligatia sa-l apropii de Dumnezeu sa-i arat cum sa-L iubeasca,cum as putea sa-i mai pun si note mici?oare nu si noi am fost copii si ne amintim cum datorita unor prof.mai severi ajungem sa uram si obiectul si pe cel care-l preda.
De aceea intodeauna am incercat,si uneori am si reusit sa daruiesc iubire si asa am ajuns sa dobandesc ce-mi doresc:o atmosfera deosebita la orele mele si va spun cu mandri ca am fosti elevi care au reusit la seminarul din localitate,scoala de cantareti si 2 fete care au mers la seminar la Agapia"


Altă situaţie, cel puţin la fel de absurdă:
"ca prof de religie ortodoxa cu 9 ani vechime si inscrisa la gradul I intodeauna am acceptat adeverintele aduse de copiii de alte confesiuni neconditionat si le-am trecut in catalog
de la o vreme , mai precis la sf acestui semestru au inceput copiii sa vina cu adeverinte de anul trecut modificate in dreptul anului scolar, fara nr de inregistrare, stampilate si semnate( indescifrabil) de un inginer...
ba mai mult , azi la cls a doua am primit o adeverinta anul scolar 2005- 2006 , si copilului de clasa a doua ii erau trecute note, nu calificative,
acum nelamurirea mea era: ce lege le da dreptul sa faca asta? chiar noi ortodocsii nu putem face nimic? cea mica atentionare o iau sub forma de abuz si ne reclama la ISJ (am patit-o)"


Sau situaţia inversă, de abuz împotriva celor cu alte opinii religioase:
"cat despre cei de alt cult...iti zic sincer...erau pur si simplu obligati sa participe la orele de religie ortodoxe..daca nu erau amenintati cu corigenta sau mai rau, nota scazuta la purtare
si asta nu era doar la mine in liceu(colegiu national, pardon) era in mai tot orasul".

17 februarie 2011

Campania ”Stop îndoctrinării religioase în şcoli!” III

Cultură vs. Îndoctrinare în şcoala românească

Asociaţia Secular-Umanistă din România a lansat în urmă cu o săptămână campania "Stop îndoctrinării religioase în şcoli!", în primă etapă amplasând panouri publicitare în centrul Bucureştiului, în zona Palatului Cotroceni, a Parlamentului şi a Patriarhiei, cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi factorii politici de decizie asupra acestei probleme şi de a iniţia o dezbatere la nivelul societăţii pentru găsirea unor soluţii viabile.

În acest context, răspunsul din data de 15 februarie al Patriarhiei BOR, prin cantonarea în stereotipuri de genul "laicitate = comunism" dezamăgeşte prin încercarea de escamotare a problemelor semnalate de societatea civilă (în paranteza fie spus, veşnica invocare a "roadelor dureroase" moştenite din comunism este cel puţin bizară atunci când vine din partea unei instituţii care refuză deconspirarea membrilor săi care au colaborat cu Securitatea şi care, după 1990, a continuat să păstreze în funcţie înalţi ierarhi dovediţi drept colaboratori ai acesteia).

Prin tonul abordării, BOR îşi afirmă clar poziţia, asumată de facto, de controlor al sistemului de educaţie, "refuzînd" propunerea pe care ASUR a făcut-o responsabililor învăţămîntului şi părinţilor.

Prin conţinut, BOR demonizează cultura care nu este trecută prin filtrul interpretării religioase şi asociază ştiinţa cu "procesul comunist de ateizare «prin informare»", deşi proclamă toleranţa şi respectarea libertăţii de conştiinţă.

Merită făcute câteva precizări:
1. în Constituţia României nu se prevede o educaţie de tip confesional în şcolile publice şi nu se prevede studierea religiei timp de 12 ani, neîntrerupt. Articolul 32 menţionează doar că "În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege". Asociaţia noastră susţine ideea unui învăţământ religios bazat pe înţelegerea fenomenului ca atare şi predat în spiritul dialogului interconfesional. Reamintim că poziţia ASUR este neechivocă: în unităţile de învăţămînt de stat trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de Religie trebuie predată Istoria Religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela.

2. Este surprinzătoare insistenţa cu care BOR apelează la sprijinul statului; atât în ceea ce priveşte finanţarea, cât şi în problema predării religiei. În comunicatul de presă se afirmă că
[…] educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităţilor locale […] "părinţii au dreptul de prioritate în alegerea modului de educaţie acordată copiilor lor". Aşadar, Biserica respectă şi binecuvintează, în acelaşi timp, libertatea copiilor şi a părinţilor acestora
În fapt, Patriarhul BOR a solicitat Parlamentului şi a obţinut eliminarea din textul Legii Educaţiei a prevederii conform căreia elevii puteau să opteze ca în locul orelor de religie să studieze istoria religiilor, istoria culturii şi artelor etc.
În condiţiile în care în România sunt 18.300 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale, ASUR propune ca în cazul predării confesionale a orelor de religie, acestea să se desfăşoare doar în biserici şi strict pe cheltuiala cultului respectiv.

3. "Abilitarea" profesorului de religie de către cult presupune obţinerea aşa-zisei "binecuvântări" din partea ierarhiei religioase locale. În condiţiile în care retragerea "binecuvântării" aduce, conform legii, pierderea automată a locului de muncă, câtă independenţă mai are profesorul în acest caz? O altă întrebare rămasă fără răspuns atât din partea Patriarhiei cât şi din partea Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii sau a organizaţiilor sindicale ale profesorilor.

4. Patriarhia BOR a ignorat semnalele societăţii civile în privinţa manualelor de religie ce promovează violenţa fizică şi psihică asupra copiilor şi nu a luat nici un fel de măsuri pentru retragerea acestora. Un exemplu bine cunoscut este manualul de Religie. Cultul ortodox. Clasa I, de la Editura Sf. Mina, Iaşi (2006) care a fost chiar reeditat în 2008, iar în toamna lui 2010 era disponibil în librariile din Bucureşti.

Să ne mărginim la cifre:
· avem de 4 ori mai multe biserici decât şcoli
· anul viitor Statul va aloca de trei ori mai multi bani pentru constructii de biserici decit pentru reparari de scoli
· fondurile alocate anual cultelor religioase depăşesc bugetul Ministerului Culturii

Aceste argumente vorbesc de la sine.

Patriarhia se teme de "cultură fără credinţă"; noi ne temem de o Românie fără cultură.

13 februarie 2011

Campania "Stop îndoctrinării religioase în şcoli" II

Câteva din ideile prezentate într-unul din documentele depozitate pe situl Asocieţiei Secular-Umaniste din România: Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli

Dicţionarul BBC englez-roman (Ed. Coresi, Bucuresti, 1997) ilustrează concis esenţa îndoctrinării:
A îndoctrina pe cineva înseamnă a-l educa într-o credinţă anume cu scopul de a-l determina să nu ia în considerare şi alte credinţe.

Un alt dicţionar (Oxford Advanced Learner’s Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1995) afirmă:
A îndoctrina înseamnă să determini pe cineva să adopte un anume set de valori, mai ales prin blocarea accesului la alte puncte de vedere.

Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:
• predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
• se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul "Să ne alegem prieteni credincioşi!" (Plan de lectie pt clasa a VII-a - Profesor Inceu Ioana Anca; Şcoala Gimnazială Bănişor) sau prin catalogarea drept "păcătoşi" a celor "care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă" (Plan de lectie pt clasa a IV-a - Profesor Matei Irina Maria; Şcoala Generalã Iclandu Mare, jud. Mureş):
Prima poruncă este: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine." Această poruncă ne arată că este un singur Dumnezeu adevărat, şi numai Lui trebuie să ne închinăm.
Ne putem închina lui Dumnezeu prin rugăciunea noastră zilnică şi prin participarea noastră la slujbele Bisericii.
Împotriva acestei porunci greşesc mai întâi ateii, adică cei care cred că nu există Dumnezeu; apoi cei care se închină la zei mincinoşi (la idoli); cei care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă; cei care iubesc altceva mai mult decât pe Dumnezeu.

• profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă

Şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre "păcat", "iad" şi "diavoli", inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a "poruncilor" îi condamnă la "osînda veşnică".

În acest context, nu este de mirare că unii copii nu pot rezista presiunii psihologice şi clachează. Chiar şi un fost ministru al educaţiei, profesorul de psihologie Mircea Miclea, afirma că "Modul în care s-a predat religia îi înspăimîntă pe elevi. Am facut terapie şi eu şi alţi colegi de-ai mei cu elevi care erau traumatizaţi că vine diavolul" (Citat in cap. 5 din Ştiinţă, chimie, nanoclusteri / Adrian Pătruţ. - Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008).

Mituri cu privire la cum arată orele de religie din învăţământul românesc:

La Religie se studiază Istoria Religiilor?
Fals! La orele de religie elevilor li se prezintă de o manieră insistentă doar doctrina unui singur cult. În practică, de cele mai multe ori, este vorba de doctrina Bisericii Ortodoxe Române. Programa orelor de Religie - cultul ortodox - pentru clasele I-IV (Anexa la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului cu nr.5229/01.09.2008) prevede explicit:

Noua formă a curriculum-ului de Religie-cultul ortodox pentru clasele I-IV vine în întâmpinarea […] idealurilor Bisericii noastre [s.n.] în ceea ce priveşte educaţia [sic!] tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe [s.n.]. […]
Influenţele educative de la disciplina religie completează misiunea Bisericii […]


Noua lege a învăţămîntului prevede posibilitatea înlocuirii, la cerere, a orelor de Religie cu ore de Istoria Religiilor?
Fals! Într-adevăr, proiectul legii prevedea o astfel de facilitate; din păcate, în urma intervenţiei exprese a Patriarhului BOR (http://www.patriarhia.ro/ro/documente/comunicat_72.html) această posibilitate a fost eliminată din varianta finală.

Religia se studiază doar de către copiii mai mari, începînd cu clasa a V-a?
Fals! Religia se studiază an de an, săptămînă de săptămînă, începînd cu clasa I. Timp de 12 ani, copiii sînt obligaţi să participe la cel puţin o oră de religie în fiecare săptămînă. Religia este singura materie, cu excepţia Limbii Române / materne şi a Matematicii, care se studiază în absolut toţi anii de învăţămînt preuniversitar.

Atmosfera de la orele de religie este relaxată, iar copiii învaţă doar principalele elemente ale cultului?
Fals! Toate orele încep şi se termină cu o rugăciune, de obicei în faţa icoanelor aduse de profesor cu titlu de "material didactic". Elevii învaţă despre "trupurile înviate" care sînt "nestricăcioase" (Plan de lectie pt clasa a VIII-a - Profesor Diana Cornea; Şcoala: „Dimitrie Cantemir” - Oradea) sau despre Sf. Mamant, cel pe care "au încercat în fel si chip să îl omoare. În cele din urmă, au înfipt în el o ţepusă cu trei dinţi de fier şi aşa l-au omorât. Iar el s-a dus cu bucurie la Sfinţii din Rai, care îl strigau şi îl aşteptau" (Proiect didactic pt clasa a V-a - Profesor Mirela Șova; Şcoala nr. 3 Nicolae Titulescu, Bucureşti), apoi sînt evaluaţi şi primesc note în funcţie de răspunsul la întrebări cum ar fi:

I: Ce se întâmplă cu trupurile sfinţilor ? Cum se numesc ?
R: Nu putrezesc, miros foarte frumos şi fac minuni […]. Se numesc moaşte.
(Plan de lectie pt clasa a III-a - Profesor Friciu Daniela; Gimnaziul "Al. Ceuşianu")

sau

I: Spuneţi numele sfinţilor pe care îi recunoaşteţi în enunţurile de mai jos (dintre cei despre care aţi învăţat astăzi):
1. Mucenic înainte de Răstignire.
2. Li s-a tăiat capul cu sabia.
3. Răstignit cu capul în jos.
(Plan de lectie pt clasa a VI-a - Profesor Mirela Șova; Şcoala nr. 3 Nicolae Titulescu, Bucureşti)

Manualele de religie incriminate pentru violenţă în raportul Ligii Pro Europa privind educaţia religioasă în şcolile publice au fost retrase din circulaţie? (Educaţia religioasă în şcolile publice: promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă: monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România /Liviu Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea...; coord.: Smaranda Enache. - Târgu-Mureş: Pro Europa, 2007)
Fals! De exemplu, manualul pentru clasa I, Religie - cultul ortodox, Editura Sf. Mina, a fost chiar reeditat în 2008, iar în toamna lui 2010 era disponibil în librariile din Bucureşti.
Reamintim că acest manual, dedicat copiilor de 6 - 7 ani, prezintă activităţi normale precum joaca şi dormitul duminica pînă la ora zece dimineaţa drept "păcate" şi ilustrează "cuvenita pedeapsă divină" cu imagini despre accidente de circulaţie sau bolnavi în spitale.

Religia este prezentă în şcoală doar la orele de Religie?
Fals! Începînd cu 1990, treptat, treptat, religia s-a înfiltrat în şcolile româneşti sub nenumărate forme, unele dintre ele frizînd ridicolul. Portretul lui Ceauşescu a fost înlocuit cu crucifixuri sau icoane, copiii sînt încurajati să picteze icoane, festivităţile şcolare sînt însoţite frecvent de slujbe religioase, de cîţiva ani se organizează olimpiade de religie, iar şcolile au ajuns să se mîndrească cu aşa-numite "laboratoare de religie" (!).

Mai mult, tematica religioasă este prezentă şi la alte materii: în Abecedare şi în manualele de Limba Română apar frecvent rugăciuni şi alte texte religioase însoţite de fotografiile unor icoane (Limba Romana, manual pentru clasa a VII-a; M. Iancu, A.G. Olteanu si A. Tulba; Ed. Corint, pp. 139-142.), la Educaţie Civică elevii pot să întîlnească teme de genul "Scrie despre lucrurile pe care le-ai învăţat la ora de religie sau la biserică şi care îţi sînt de folos în viaţă" sau "Precizează trei motive pentru care este bine să mergi la biserică" (Educaţie Civica, clasa a III-a; C. Mihailescu si T. Pitila; Ed. Aramis), iar în manualele de Educaţie Muzicală rugăciunile şi scenetele religioase, însoţite din nou de imagini evocative, sînt prezente în mod curent (Educatie Muzicala, clasa a IV-a; A. Toader si V. Moraru; Ed. Es Print’98, p. 7, pp. 30-32, p. 53, p. 63. sau Cantece metodice, clasele I-IV; S. Matei; Ed. Aramis; pp. 5-6, p. 69, pp. 73-74, p. 84).

Doamne! Ce am ajuns să trăim...

10 februarie 2011

Campania ”Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”

Salut campania pe care a lansat-o astăzi, 10 februarie 2011, oficial, ASUR (Asociația Secular-Umanistă din România): "Stop îndoctrinării religioase în şcoli!". Pentru că acţiuni de lămurire a opiniei publice sau de sprijin pentru elevii obligaţi la îndoctrinare religioasă ASUR a mai avut. De data aceasta au reuşit să amplaseze câteva panouri publicitare cu acest mesaj. Iată şi câteva din ideile din comunicatul oficial:

Primul pas al campaniei îl constituie atragerea atenţiei asupra acestei probleme, prin amplasarea mesajului de campanie pe panouri publicitare situate în centrul Bucureştiului, în zona Palatului Cotroceni, a Parlamentului şi a Patriarhiei.
"Am iniţiat această campanie pentru că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educaţiei naţionale, a crescut riscul de îndoctrinare a copiilor în şcolile publice. Dorim să le arătăm părinţilor riscurile la care sînt expuşi copii lor odată cu îndoctrinarea şi în acelaşi timp vrem să le prezentăm mijloacele legale pe care le au la dispoziţie pentru evitarea acestui fenomen." a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Prevederile Legii 1/2011 în privinţa predării religiei in şcoli vin în contradicţie flagrantă cu Constituţia României, cu Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (272/2004), cu Codul Muncii şi chiar şi cu Legea Cultelor (489/2006).
Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:
- predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
- se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul "Să ne alegem prieteni credincioşi!" sau prin catalogarea drept "păcătoşi" a celor "care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă"
- profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă

Poziţia ASUR este neechivocă: în unităţile de învăţămînt de stat trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de Religie trebuie predată Istoria Religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela.


Vă prezint câteva din articolele mele cu privire la fenomenul îndoctrinării religioase în şcolile din România:
De ce trebuie să se studieze religia în regim confesional în şcoală? - o imagine pamfletară
Eliminaţi religia din şcoală - analiza fenomenului
Experienţe personale - scutire la religie - cum a ajuns fiica mea să nu mai facă religie
Experienţe personale - scutire la religie II
Experienţe personale - scutire la religie III
Stop îndoctrinării religioase în şcoli II
Stop îndoctrinării religioase în şcoli III - cum au încercat alţii să nu mai facă religie

Un corolar: Declaraţia unor organizaţii neguvernamentale faţă de proiectul de Lege al Educaţiei Naţionale - dar de care nu s-a ţinut seama, Legea a trecut...

Şi ca "o ultimă" soluţie: Scutire la religie conform legii

PS: Să mai amintim şi de icoanele din şcoli?

7 februarie 2011

Intoleranţa ucide

Cine are impresia că persoanele religioase pot fi tolerante se înşeală amarnic. Chiar definiţia credinţei în sine este în contradicţie cu noţiunea de toleranţă. Omul credincios se aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte. Şi pentru că o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt (nu pot fi toate ideile religioase valabile) şi rezolvările etice au morala influenţată de aceste credinţe. Astfel se ajunge la acţiuni care altfel ar fi stopate de minţile clare, neinfestate de viruşii religioşi. Dar creierele credincioşilor sunt bolnave şi boala se numeşte "a crede". A crede fără dovezi într-o entitate inexistentă, indiferentă la valorile umane, fie că se numeşte Dumnezeul creştinilor, evreilor sau musulmanilor precum şi oricare dintre celelalte denumiri ale unor iluzorii divinităţi.

Omul normal suferă când cineva de lângă el este în suferinţă. Ajutat de empatie acesta distinge suferinţa altuia şi încearcă să îndepărteze factorul dureros ce îi provoacă şi lui disconfort. Acest lucru este pe de o parte săpat în codul genetic, pe de altă parte se învaţă. Chiar şi dacă nu se învaţă, predispoziţia genetică declanşează reacţii de repulsie sau revoltă împotriva situaţiei. Asta se întâmplă la oamenii normali. Credincioşii nu sunt normali. Ei sunt bolnavi. Ei îi privesc pe cei ce au alte opinii printr-un filtru. Filtru ce nu lasă să mai existe empatie. Credinciosul nu mai vede pe figura "adversarului" realitatea durerii. El nu mai vede nimic, nici nu mai doreşte să vadă ceva. Îi ajunge iluzia pe care şi-a construit-o, de fapt "virusul credinţei" a pus stăpânire pe el.

Unde ajunge credinciosul? La intoleranţă. La radicalism. La violenţă. Identifică o altă opinie cu reversul iluziei sale. Credinciosul se simte în pericol. Cu spaima că universul la care a muncit atât pentru a-i pune un sens este în pericol de a dispărea. Şi atunci ucide. Aşa s-a întâmplat duminică, în Indonezia (video). Faptul că sunt musulmani atât criminalii cât şi victimele spune şi mai mult despre intoleranţa religioasă: nu contează religia. Mecanismul e acelaşi.

Acum credinciosul nu mai este decât ceea ce chiar el a blamat în prealabil: o unealtă iraţională aflată sub coordonarea "Ideii". Idee ce are un singur scop, inconştient şi egoist, să dăinuie...

5 februarie 2011

Dumnezeu în întrebări şi răspunsuri

Am primit vreo două comentarii la care am considerat de cuviinţă să le răspund printr-un topic special. Le prezint, cu mici corecturi (diacritice, punctuaţie):

"Profule, explică-mi şi mie câteva lucruri, te rog frumos, pentru că tu eşti mai evoluat în chestiile astea ateiste, eu sunt un creştin sincer şi conştient de starea mea iraţională!
1. Daca voi spuneţi că Dumnezeu nu are nici o treabă cu actul creaţiei omului şi al lumii, înseamnă că voi, ateii, vă consideraţi veri îndepărtaţi cu toate lighioanele şi târâtoarele pământului, pentru că, în esenţă, din acelaşi şobolan sau moluscă am iesit cu toţii! Deci tu te consideri văr îndepărtat cu orice câine vagabond, broască de baltă, râmă din fundu' pământului sau urangutan = teoria evolutionista?!?
2. Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nimeni care să ne tragă la răspundere pentru faptele noastre - raţionament logic. Păi dacă nu există acel Judecator drept care să răsplătească fiecăruia după cele săvârşite, atunci ne este permis totul? Putem să dăm în capul oricui de pe stradă, să maltratăm, să jupuim de vii pe oricine după bunul nostru plac, să săvârşim cele mai oribile fapte pentru că în afară de a putrezi în închisoare nu păţim nimic altceva, nu?
3. De ce vrei să batjocoreşti atât de grosolan o credinţă pentru care au murit numeroşi martiri în temniţele comuniste, tocmai pentru a apara iraţionalismul credinţei creştine? Aceşti oameni erau mult mai cultivaţi şi mai conştienţi pe ce lume trăiesc decât tine sau decât mine, spre exemplu, dar au preferat să fie împărtăşiţi cu fecale, să moară roşi de tuberculoză sau să îndure alte nenorociri pentru a apăra învăţătura lui Hristos pe care au pus-o mai presus de interesul lor personalo-evolutiv? Nu pot să înţeleg de ce în numele unei aşa-zise raţionalităţi superioare, te consideri chiar mai luminat decât aceştia? Nu am nimic personal cu tine şi nu încerc să te iau în râs, însâ am şi eu nişte semne de întrebare şi aş vrea să desluşesc aceste chestiuni destul de sensibile."

"Profule, un soldat care intră în focul inamicului pentru a-şi salva camaradul rănit, omul înstărit care ajută pe cei nevoiaşi (bătrâni părăsiţi, orfani, oameni deznădăjduiţi) sunt doar nişte exemplare ale speciei umane - mult mai evoluate din punct de vedere mental - care prelungesc rezistenta altor specimene în lupta lor cu evoluţia? Omule, sufletul unui om este mai valoros decât tot universul ăsta mort iar nimic nu este mai frumos decât fraţii care îşi sacrifică viaţa pentru aproapele lor şi pentru Părintele nostru ceresc! Vom da cu toţii socoteală pentru faptele noastre, bune sau rele! Să nu ne amăgim cu astfel de fulgere care ne-au adus pe noi la existenţă sau să spunem că suntem prea numeroşi pentru ca Dumnezeu să ne urmărească, pentru că 7 miliarde de oameni sunt ca un pumn de nisip în mâinile Sale! Împărăţia cerurilor se află în inimile noastre evoluate, ăsta este adevărul nostru iraţional, dar atât de uman şi frumos!"


Domnul nostru - pentru că este un domn ("eu sunt un creştin" = parte din DUMNezeu), respectiv cu totul altceva decât cei "evoluaţi" (el este "creat", presupun că este creat bine, fără rămăşiţe evolutive ca apendicele sau măselele de minte) - încearcă o ironie dar care dă ca nuca-n perete, adică spune adevărul: sunt "conştient de starea mea iraţională!" Lăsăm şi noi ironiile deoparte şi trecem la răspunsuri.

1. "voi, ateii, vă consideraţi veri îndepărtaţi cu toate lighioanele şi târâtoarele pământului".
Mai întâi că ateii nu sunt într-o echivalenţă cu evoluţioniştii. Ateii sunt cei ce consideră că nu este nevoie de nici o divinitate pentru existenţă, divinităţile fiind doar nişte "invenţii" umane. Dar, pentru că sunt şi evoluţionist, consider că pot răspunde la întrebarea ta. Nu este doar "o considerare", este adevărul obiectiv independent de ceea ce considerăm noi: toate fiinţele, nu numai animalele ci şi plantele, suntem de fapt urmaşii aceloraşi componente biologice primordiale, ce, din păcate pentru cei ce nu pot merge până acolo cu gândul, nu s-au fosilizat. Dar avem o mulţime de alte fosile, îndeosebi scheletice, ce demonstrează fără putinţă de tăgadă, că mult mai multe animale cu totul diferite de cele de astăzi, au trăit şi au dispărut. Cu toate acestea ele pot fi datate, astfel că putem deosebi fosile ale unor animale simple ce au trăit în perioade în care animalele complexe nu trăiau încă. Este o deducţie de bun simţ să considerăm că cele complexe sunt urmaşi ai celor simple, mai ales că perioadele de timp în care s-a întâmplat acest proces este de ordinul miliardelor de ani. Reţineţi dimensiunea imensă de timp... Astfel desprindem ideea că păsările sunt urmaşi ai unor anumite specii de dinozauri cu pene, deoarece nu s-a găsit nici măcar un schelet mai vechi de pasăre decât de dinozaur. Deci, da, suntem verişori îndepărtaţi cu tot ceea ce însemnă viaţă pe acest pământ, şi probabil cu tot ceea ce ar putea însemna viaţă în acest univers. Altfel spus teoria evoluţionismului darvinist este valabilă oriunde în univers. Iar faptul că eu ştiu că o legumă este "verişor" cu mine nu mă opreşte de a o mânca. Pentru că este un verişor mult mai îndepărtat. Mai apropiat este porcul, dar şi pe el îl mănânc, deşi prefer peştele. Unii consumă rude mult mai apropiate, creierul de maimuţă fiind considerat delicatesă. În vechime, din considerente religioase, s-a practicat canibalismul. Adică nu, se mai practică încă, dar într-o formă mult mai eterică: împărtăşania cu "trupul şi sângele Domnului", adică ne mâncăm propria creaţie, pe propriul nostru Dumnezeu.
O altă dovadă a rudeniei cu celelalte vieţuitoare este molecula vieţii, ADN-ul (şi fratele său primordial, ARN-ul). Este universal tuturor fiinţelor vii de pe Terra, indiferent dacă sunt plante sau animale, ciuperci sau alge, drosophila melanogaster sau homo sapiens.

2. "Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nimeni care să ne tragă la răspundere pentru faptele noastre".
Aşa pare la prima vedere pentru cineva care raportează totul la o instanţă exterioară sieşi. Noi suntem morali pentru că este mai eficient pentru genele noastre să fim morali. Suntem corecţi, altruişti şi devotaţi pentru că atunci şansele noastre de a avea urmaşi viabili (copii care să aibă la rândul lor şanse de a avea copii) cresc. De asta avem grijă de ceilalţi, pentru că o parte din noi sălăşluieşte în ei. De asta avem mai multă grijă de copiii noştri decât de bătrânii noştri. De asta avem mai multă grijă de cei din neam cu noi decât de cei din neamuri diferite. De asta avem afinităţi mai mari cu mamiferele decât cu reptilele şi mai mult îndrăgim vertebratele decât moluştele.
"dacă nu există acel Judecator drept care să răsplătească fiecăruia după cele săvârşite, atunci ne este permis totul?"
Binenţeles că nu. De asta, pentru cei ce nu pot înţelege de ce nu este "bine" avem legi şi, ca o deviaţie, noţiunea de Dumnezeu. Mai bine ca un om fără capacitate morală proprie să creadă într-o fiinţă atotcuprinzătoare, respectiv într-o pedeapsă finală, decât să fie ceilalţi nevoiţi să îl ucidă din considerente de apărare. Pentru că celorlalţi le este greu să ia decizia de a-l îndepărta, acest lucru creează suferinţă, iar vederea suferinţei altora deranjează oamenii normali, cu moralitate (respectiv cu empatie). Dar asta nu face ca Dumnezeu să existe decât, eventual, în mintea credinciosului. Pe de altă parte faptul că acel imoral se raportează la divin nu înseamnă că devine moral (moralitatea este un proces în mintea fiecăruia) ci doar îndepărtează teoretic eventuale decizii imorale care ar putea aduce prejudicii celorlalţi şi sieşi. Acum apare pericolul moralei de sorginte religioasă: normele morale sunt la îndemâna liderilor religioşi, şi prin asta în pericol de a fi interpretate defect. Ştim prea bine câte acţiuni distructive s-au întâmplat pe parcursul istoriei în numele unei religii sau a unor Dumnezei. De ce? Pentru că omul religios de fapt nu are moralitate proprie ci doar o imagine a ceea ce ar trebui să fie moral conform ideilor unor lideri ce au scris nişte cărţi religioase şi care sunt "crezuţi" şi nu "verificaţi".
"în afară de a putrezi în închisoare nu păţim nimic altceva?"
Nu este chiar aşa. Blamarea acţiunilor imoralilor de către ceilalţi membri îi îndepărtează de colectivitate şi astfel le sunt drastic reduse şansele de a mai putea transmite mai departe genele şi, mai ales, ideile defecte. Acest proces face ca să devenim din ce în ce mai morali, mai corecţi, mai buni. Acelaşi proces a cernut şi religiile, acum avem pe piaţă religii "mai corecte" decât cele din vechime care erau mai puţin morale.

3. "De ce vrei să batjocoreşti atât de grosolan o credinţă pentru care au murit numeroşi martiri?".
Asta îmi aduce aminte de un parazit, strepsiptera, ce obligă furnica care îl găzduieşte să se urce pe vârful unui fir de iarba. După ce ajunge acolo, de cade, aceasta va urca din nou. Avantaj pentru furnică? Zero. Avantaj pentru parazit? Plus. Astfel parazitul are şanse mai mari de a se înmulţi. Acesta este singurul rezon.
La fel se întâmplă şi cu credinţa. Omul nu mai judecă. Creierul său este dirijat de ceea ce "crede" că sunt ideile lui, dar de fapt sunt ideile (memele) parazite ale vreunei religii sau ideologii cu care a fost îndoctrinat. Şi pentru că nu îşi dă seama de asta nu înţelege nici situaţia, câteodată de pericol, la care îl duce această "credinţă".
Una dintre ideile cele mai nocive pe care le dezvoltă mai ales religiile abrahamice este conceptul de "jertfă", mai ales cel de "jertfă în numele dreptei credinţe".
"Aceşti oameni erau mult mai cultivaţi şi mai conştienţi pe ce lume trăiesc [...] dar au preferat [...] să moară [...] pentru a apăra învăţătura lui Hristos pe care au pus-o mai presus de interesul lor personalo-evolutiv"
Nu vedeţi cât de nocivă este acestă idee parazit care face ca oamenii să acţioneze ilogic doar pentru că ideea este mai puternică decât instinctul de supravieţuire? Asta nu scuză cu nimic pe cei ce "i-au făcut martiri" (ucis), şi ei au acţionat conform unor idei parazite. Respectiv conceptul că "ideea mea este cea dreaptă şi singura pentru care merită să ucizi sau să-ţi dai viaţa". Observaţi cât sunt de similare aceste idei?

"un soldat care intră în focul inamicului pentru a-şi salva camaradul rănit, omul înstărit care ajută pe cei nevoiaşi [...] sunt doar nişte exemplare ale speciei umane [...] care prelungesc rezistenta altor specimene în lupta lor cu "evoluţia"?"
Mai întâi că în loc de evoluţie consider că trebuia scris mediu. Da, animalele sociale se ajută între ele pentru a supravieţui. Şansele lor cresc dacă sunt împreună. Acest lucru nu este o acţiune conştientă, pur şi simplu organismele altruiste au fost favorizate de evoluţie, adică au avut şanse mai mari să transmită urmaşilor configuraţia genetică altruistă.
La fel cum există un mediu natural există şi un mediu social. În cadrul grupului, conform unor anumitor "reguli" sedimentate prin evoluţie, apar în mod natural manifestările specifice altruismului, chiar şi la animalele mai puţin evoluate. Şobolanii, pentru a scăpa din capcanele deratizatorilor, se aruncă "conştienţi" în braţele atacatorilor cu convingerea că o parte dintre ei vor reuşi să scape. Femele de suricate, deşi apte sexual, preferă să nu se împerecheze pentru a avea grijă de puii celorlalte (grădiniţă). Nu mai vorbesc de fantastica organizare socială a furnicilor sau albinelor, în care altruismul este o "artă biochimică".

"sufletul unui om este mai valoros decât tot universul ăsta mort"
Aici deja domnul nostru o ia rău pe arătură. Mai întâi că universul ăsta nu e mort. Dovada este chiar existenţa noastră. Noi facem parte din acest univers, suntem "copiii" lui, deci nu poate fi "mort" odată ce noi suntem vii.
Acum despre "suflet". Dacă definim sufletul ca fiind suflare de viaţă, toate vieţuitoarele au viaţă, nu numai oamenii.
Dacă îl definim ca fiind conştiinţă de sine, aceasta este o senzaţie specifică speciei umane şi subiectiv diferită la fiecare în parte. Unele animale superioare, chiar şi moluşte cum este caracatiţa sau păsări cum e cioara, au această capacitate, de a învăţa să conştientizeze existenţa propriei fiinţe. Nici noi nu facem excepţie, de asta nu avem amintiri mai vechi de 2-3 ani, pentru că abia de acolo ne naştem ca fiinţe cu o anumită conştiinţă de sine. Atâta doar că oamenii au şi capacitatea de a transmite altor oameni această "descoperire", lucru ce duce la o perfecţionare continuă a ceea ce înseamnă conştiinţă.
Dacă definim sufletul ca fiind parte a divinităţii, cu totul şi cu totul special atribuit doar nouă, oamenilor (egoistă viziune), trebuie să îl anunţăm pe domnul nostru că se înşală. Este doar una din ideile parazite ce şi-a făcut loc în mintea nostră profitând de dorinţa, justificată de altfel, de a fi veşnici şi perfecţi, dorinţă naturală de altfel (instinctul de supravieţuire).
Acum, pentru cine este "valoros" sufletul? Pentru iluzoriul Dumnezeu? Nu cumva pentru aceste idei parazitare numite religii? Nu cumva sistemul de gândire este defectat de credinţe ce ne fac să acţionăm iraţional? Nu cumva Dumnezeu este de fapt greşeala? Cu ce ar fi mai bun acest zeu faţă de altul? Cu ce ar fi mai bun oricare dintre zei?

Este mult mai de bun simţ şi mai modest să ne considerăm doar nişte animale un pic mai performante într-o lume magnifică ce aşteaptă, înconştientă, să primească valoare prin capacităţile noastre de scormonitori ai adevărului.

1 februarie 2011

Scutire la religie conform legii

Am primit acest email:
"Sunt elev in clasa a 11-a şi sunt ateu (problemă mare aici în România unde te izbeşti zilnic de cretini complexati care cred că ei şi numai ei deţin adevarul absolut), lucru care nu m-a împiedicat să particip la orele de religie până acum.
În clasele 9, 10 nu au fost probleme. Am avut media zece, ca dealtfel toţi colegii. Trebuie să menţionez că profa nu ştia că-s ateu, nu a întrebat şi nici nu am vrut eu să îi spun. Probabil ajungeam în situaţia de acum.
În clasa a 11-a ni s-a schimbat profesorul. A venit un tip despre care nu ştiam prea multe dar despre care aveam în general o părere bună. Nu o să fac aici caracterizarea lui şi o să mă rezum la a spune că de ficare dată când intra la ore mi se pare că păşeşte însuşi Iisus în clasă. Aşa orgoliu n-am văzut în viaţa mea şi m-a dezgustat profund (smerenia = cea mai importantă virtute creştină) şi am facut greşeala de a-i răspunde la provocări şi a intra în polemică cu el. La sfârşitul semestrului m-a întrebat ce medie să-mi dea. I-am raspuns că nu-mi pasă, că sunt la profilul mate-info nu mate-religie şi să-mi dea ce medie vrea el. În ultima zi toate mediile erau incheiate numai media mea de la religie nu. O păstra pentru suspans. Aveam un 9 şi îi predasem un eseu despre semnificaţiile crăciunului. În prima parte a eseului tratasem în mod serios aceste semnificaţii iar în a doua am vorbit în mod ironic despre tradiţii, mult denaturate în ziua de azi. Părerea mea e că meritam un 10. Sunt curios ce medie are un coleg care avea şi el un 9 şi în ultimele săptămâni nu a mai dat pe la ore. Probabil 10 că doar el nu-i ateu.
Nu mă plâng de o medie de 9 chiar de-i la religie (ceea ce nu-i corect ţinând cont că alţii au media 9 la info şi nu stiu nici de 6) dar mă supără faptul că diriginta mea s-a simţit nevoită să vorbească cu profu şi s-a umilit în faţa lui pentru mine (sunt primul în clasă şi exceptând franceza am doar medii de 10).
Pe viitor vreau să evit treaba asta şi o să depun o cerere la direcţiune. Când trebuie depusă?"


Şi am răspuns:
Cererea de retragere de la ora de religie poate fi depusă când doreşti, chiar dacă anul şcolar este la început, la mijloc sau la sfârşit. Legiuitorul nu a specificat nimic în acest sens, asta înseamna că nu există restricţii. Iată cum arată articolul din lege (http://www.edu.ro/index.php/articles/c21):

Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.

Asta înseamnă că, faţă de legea veche, unde elevii de peste 16 ani puteau lua singuri această decizie, acum decizia aparţine părinţilor sau tutorilor legali. Daca nu ai 18 ani trebuie să respecţi decizia parinţilor, lucru ce face acţiunea mai dificilă.
Cererea ar trebui să arate în felul următor, completată de părinţi:

Către Şcoala / Liceul ............. din …...................

Stimate domnule Director / doamnă Directoare

Subsemnatul, nume prenume, CNP......................, C.I. Seria......, nr. ….............., părinte al elevului / elevei cu numele …............................................................... din clasa….................doresc ca acesta / aceasta să nu urmeze ora de religie în anul şcolar 2010 – 2011.

Cererea mea se întemeiază pe următoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea educaţiei naţionale:
“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
2. Decizia 72/1995 a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, afirmă că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.

Cu mulţumiri anticipate,
Semnătura
Data


Din păcate foarte mulţi părinţi au o imagine deformată cu privire la religie, considerând că aceastea sunt ore de "morală" sau "etică", lucru fals şi totodată periculos, întrucât orele de religie sunt în realitate ore de îndoctrinare şi prozelitism, sunt ore în care se promovează o viziune neştiinţifică, chiar anti-ştiinţifică, dogmatică şi intolerantă, adică exact invers.
Foarte mulţi profesori de religie au o greşită percepţie a menirii lor, şi înţeleg a fi profesori prin a fi mesageri ai "dreptei credinţe", asumându-şi în mod declarat şi activ rolul de misionar, rol ce contravine unor paragrafe din lege, dar care este acceptat prin forţa altor articole de managerii din învăţământ. Ca un corolar al activităţii lor afişează în clase icoane deşi sunt interzise acţiunile de promovare şi reclamă în instituţiile de învăţământ.
Elevii, în clasele mici, nu pot discerne realitatea de iluzie, adevărul de miciună, povestea de fapt. Primesc mesajele religioase cu aceeaşi apetenţă ca cea cu care primesc noţiunile de limbă sau pe cele matematice, fiind incapabili a le analiza. Odată cu maturitatea şi acumularea de informaţii ştiinţifice, deşi încep să îşi pună întrebări, puţini reuşesc să desprindă legenda de istorie, fabulaţia de ipoteză sau credinţa de convingere. Chiar şi cei ce descoperă falsul religios preferă, din considerente de "medie mare luată uşor", să frecventeze orele de religie. Această mârşăvie didactică, notarea la religie, duce la abuzul de autoritate a profesorilor de religie ce preferă să penalizeze "lipsa de credinţă" şi "viziunea critică", adică exact ceea ce şcoala ar trebui să fructifice şi să provoace la tânăra generaţie.
De asta voi repeta ori de câte ori va fi nevoie: Stop îndoctrinării religioase în şcoli.
Succes!

PS: Iată ce mai scrie în Legea educaţiei naţionale dar care nu se respectă:
Art. 7. — (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.
Stau şi mă întreb în ce paragraf din lege se dă voie să se afişeze însemne religioase? Eu nu am găsit. Sau ăsta nu este prozelitism religios, este doar reclamă deşănţată...